money.ro
Piețe financiaremoney.ro

13 companii de pe BVB au rămas cu creşteri, după valul de scăderi de săptămâna trecută

Publicat la 26.01.2009, 12:37:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
13 companii de pe BVB au rămas cu creşteri, după valul de scăderi de săptămâna trecută


Rompetrol Rafinare, Broker Cluj, Azomureş, Antibiotice şi Zentiva sunt câteva dintre companiile de pe BVB care au rămas cu câştiguri uşoare în acest an, după cele cinci şedinţe de căderi de săptămâna trecută.

Acţiunile rafinăriei aveau un plus la finalul săptămânii trecute de peste 25%, faţă de preţul de închidere din 2008, investitorii mizând pe o posibilă ofertă obligatorie de preluare. De altfel, în această săptămână ar trebui să expire termenul până la care arbitrul pieţei de capital trebuie să de-a un răspuns fondului QVT. Creşterea titlurilor Rompetrol Rafinare a temperat mult şi scăderea indicelui sectorial energetic, la 8%.

Printre acţiunile pe plus, comparativ cu preţurile de închidere de anul trecut, se mai numără Broker Cluj cu 4,3%, Azomureş cu 7,7%, Zentiva cu 8,8% şi Antibiotice cu 0,5%.

La capitalul pierderi, cea mai mare cădere a avut Banca Transilvania de 66%, fiind inclusă şi corecţia din ultimele luni ale anului trecut când acţiunile au lipsit din piaţă, şi Erste Bank, de peste 26%.

Preţurile luate în considerare sunt cele de la finalul săptămânii trecute. De la începutul acestui an, capitalizarea BVB s-a diminuat cu 3,3 mld de euro faţă de anul trecut.

Numai săptămâna trecută aceasta a coborât cu 2,5 mld de euro, astfel încât valoarea companiilor de pe BVB a ajuns la 8,3 mld de euro.
Deprecierile puternice de săptămâna trecută au dus România din nou în topul celor mai mari scăderi cel puţin din Europa. Indicele BET a pierdut de la începutul anului 20,7% în timp ce pe locul secund s-a plasat Bulgaria, cu o scădere de 14,3%.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite