money.ro
Actualitatemoney.ro

15 din 26 de firme listate au recomandare de “buy”

Publicat la 30.06.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
15 din 26 de firme listate au recomandare de “buy”

Cu toate acestea, investitorii de pe piata nu par a fi influentati de recomandarile analistilor, lichiditatea de pe bursa fiind in continua scadere, semn ca investitorii raman departe de bursa.

Conform datelor disponibile, cea mai mare parte a analistilor recomanda cumpararea actiunilor celor mai mari companii listate, cum ar fi BRD, Petrom sau Erste Bank, proprietarul BCR, in timp ce recomandari de “hold” au primit noua titluri, printre care Banca Transilvania, Transgaz si Antibiotice.

Recomandarile de “sell” au vizat doar doua companii dintre cele urmarite de analisti. Printre cele 26 de companii de pe BVB si Rasdaq luate in calcul nu au fost introduse si cele cinci societati de investitii financiare. Dintre analistii care au urmarit actiunile BRD, 87,5% recomanda cumpararea actiunilor, in timp ce 12,5% recomanda pastrarea acestora in portofoliu.

Banca a fost monitorizata de CA IB Securities, Raiffeisen Centrobank, EFG Eurobank Securities, ING, KBC Securities si Erste, conform datelor oferite de Bloomberg.

Pretul-tinta mediu indicat de analisti este de aproape 26 de lei pe unitate, cu 33% mai mare fata de pretul actual din piata. Pe de alta parte, 66,7% dintre recomandarile pentru Petrom vizeaza cumpararea actiunilor, in timp ce 33% recomanda pastrarea, iar pretul-tinta pentru urmatoarele 12 luni este de 0,61 lei pe unitate, cu circa 30% mai mare fata de pretul din piata.

In prima jumatate a acestui an, analistii au initiat recomandari pentru titlurile Petrom, BRD, Banca Transilvania, Alro, Antibiotice, Transgaz, Transelectrica, Erste Bank, Rompetrol Rafinare Constanta, Flamingo International, Impact, Zentiva, Dafora, Albalact, Turbomecanica, Condmag, Alumil, Prospectiuni, Armax Gaz, Comnord, Ceramica Iasi, Iproeb, Santierul Naval Orsova, Electromagnetica, Socep si Compa, conform datelor Bloomberg si Business Standard. De la inceputul acestui an, actiunile listate au avut pierderi de pana la 95%, in timp ce principalii indici ai bursei au avut pierderi de aproape 30%. Indicele BET, care urmareste evolutia celor mai lichide zece companii de la bursa, a inregistrat in primul semestru o pierdere de aproape 33%, in timp ce scaderile de la nivelul indicelui BET-C se ridica la 30%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite