Astfel, de 1 Decembrie vor defila două subunităţi de jandarmi şi pompieri şi câte un detaşament de tehnică aparţinând Poliţiei, Jandarmeriei şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi o formaţiune de cavalerie a Jandarmeriei. În faţa blocului de defilare al Ministerului Administraţiei şi Internelor se va afla Garda port drapel urmată de un detaşament de gardă constituit din 51 de jandarmi şi de un detaşament al IGSU constituit din echipaje SMURD, salvatori la înălţime, intervenţie pirotehnică etc, se precizează în comunicatul remis sâmbătă.
Cele trei detaşamente de tehnică aparţinând Poliţiei, Jandarmeriei şi IGSU cuprind 5 echipaje moto de poliţie, 3 autospeciale de circulaţie, 3 autospeciale folosite în misiuni de echipajele Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS), 5 autospeciale de transport şi 2 vehicule de menţinere a păcii utilizate de jandarmi, precum şi 9 autovehicule folosite de pompierii militari în misiunile specifice (descarcerare, stingere incendii, intervenţie la înălţime şi la accidente colective), se arată în comunicatul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
150 de angajaţi din cadrul MAI vor defila la parada militară organizată de 1 Decembrie
Publicat la 28.11.2009, 10:33:14
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
