„Oricât ai investi într-o staţie de pompare anul ăsta efectele sunt destul de mici" 11.36 PLUS 01.24 „Noi am avut pentru anul ăsta contractate circa 300 şi ceva de mii de hectare. Din păcate până la ora actuală sunt irigate cu prima udare numai 110.000. Înseamnă că ar mai fi loc. Suprafaţa sistemelor de irigaţii care funcţionează este de 800.000 hectare", a spus Valentin Apostol, Director Direcţia de politici şi strategii în sectorul vegetal în Ministerul Agriculturii.
În prezent statul nu mai dă subvenţii pentru irigaţii. Comisia Europeană însă este dispusă să acorde României o finanţare de peste 300 de milioane de euro pentru investiţii în acest sector. Dar numai din anul 2014.
"Există un program de reabilitare a sistemului de irigaţii , şi vorbim de acea infrastructură de irigaţii care aparţine domeniului public al statului , respectiv staţiile de pompare de la Dunăre şi staţiile de pompare de la marile canale magistrale, în suprafaţă de 800.000 hectare pe care noi le considerăm viabile din punct de vedere economic. Această reabilitare se va face cu fonduri de la UE, din fonduri structurale şi vor costa în ur de 300-350 mil euro", a mai declarat acesta.
Şi pentru că România nu are în prezent un sistem de irigaţii funcţionabil la nivel naţional, autorităţile au decis să resusciteze şi proiectul canalului Siret-Bărăgan. Acesta ar costa câteva miliarde de euro. România a construit până acum numai 11 km din cei 190 km cât presupune proiectul Siret-Bărăgan, aprobat încă din anul 1986. Canalul ar fi putut să asigure fără pompare apa pentru irigarea unei suprafeţe de aproape 500.000 de hectare.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.