Adevărul: RCS & RDS, amendată cu 10.000 de lei pentru că a dat la liber programe pentru adulţi. Societatea RCS & RDS a fost amendată cu 10.000 de lei de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pentru transmiterea necodată a postului TV pentru adulţi Super One, care a fost difuzat în pachetul de bază, încălcând legislaţia audiovizuală.
ZF: România, pe drumul spre Grecia la evaziune fiscală? 200.000 de români au maşini de peste 20.000 de euro, dar numai 40.000 câştigă anual peste această sumă. Evaziunea fiscală din Grecia, învinuită de toată Europa ca fiind o sursă a îndatorării excesive a statului elen, a fost reflectată zilele trecute în presa din Atena prin faptul că numărul de Porsche Cayenne înregistrate, care costă 80.000 de euro, este mai mare decât numărul persoanelor care au venituri anuale mai mari de 50.000 de euro.
EVZ: Trenurile cu doi călători, trase definitiv în depou. Opt călători în fiecare tren care face legătura între Mărăşeşti şi Panciu şi doi între Jebel şi Liebling, în Banat. CFR Călători va închide rutele fără muşterii sau pe care se merge "cu naşul". Din cauză că pasagerii ar încăpea, în unele cazuri, într-un Logan MCV, iar alteori chiar şi într-un Smart, mai multe linii ferate din toată ţara sunt în pericol de a rămâne fără trenuri de călători. Sunt însă în pericol de a fi anulate şi garniturile care zi de zi sunt înţesate de navetişti, dar mai nimeni nu plăteşte bilet, călătorind "cu naşul" sau făcând, pur şi simplu, blatul.
România liberă: Cele 100 de proiecte în care statul va investi în 2012. Până în 2015, nu mai puţin de 100 de investiţii publice, în valoare de 8 miliarde euro, finanţate din fonduri structurare şi de coeziune vor trebui finalizate. Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional o listă de 100 de proiecte, majoritatea semnate încă din perioada anilor 2009-2010, partea română angajaându-se să le aducă până la sfârşitul anului viitor la un nivel de realizare de 50%. Cea mai mare parte a acestor proiecte sunt într-un stadiu incipient de realizare, însă obiectivele vor trebui terminate în perioada 2012-2015. Proiectele semnate în 2008 se află într-un stadiu mai avansat de execuţie, dar nici în acest caz nu este depăşit un nivel de 50%.
Curierul Naţional: Prăpastie medicală între provincie şi Capitală. Bugetul pentru analize medicale pe regiunea Bucureşti-Ilfov alocat anul acesta de CNAS este de aproape 10 ori mai mare decât cel din regiunea de Nord-Est. Criteriul folosit în alocarea fondurilor este cel istoric, iar dacă o anumită regiune nu a avut bani îndeajuns până acum, nici nu o să primească mai mult în viitor. Inegalitatea de alocare a fondurilor a fost sesizată de Palmed încă din anul 2009, însă autorităţile nu au oferit nicio explicaţie.
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 04.11.2011
Publicat la 04.11.2011, 06:55:15
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
