Potrivit surselor citate, contractul încheiat între firma ARS Advertising cu Ministerul Mediului, pentru suma de 500.000 de euro, reprezintă de fapt o prelungire a contractului semnat în toamna anului trecut, care a fost în valoare de aproximativ un milion de euro. Această perioadă de prelungire a început pe 18 mai şi urmează să se încheie pe 18 iulie.

"A fost o licitaţie, anul trecut, în luna octombrie, la care au participat mai multe agenţii, s-a făcut o atribuire, iar în momentul de faţă vorbim de o prelungire a contractului. Contractul iniţial a fost de aproximativ un milion de euro şi a fost suplimentat cu 50% din valoarea sa, ceea ce înseamnă aproximativ 500.000 de euro", a declarat pentru NewsIn Gabriel Marian Ştefănescu, acţionarul majoritar al firmei ARS Advertising.

Cei 500.000 de euro reprezintă banii pentru promovarea Axei 3 din Programul Operaţional Sectorial de Mediu, "care nu era gata la momentul la care Ministerul Mediului a făcut caietul de sarcini, ca să poată cere bani de la Uniunea Europeană pentru a face promovarea", a explicat Amalia Popeangă, client service director la ARS Advertising.

Proiectul Ministerului Mediului cuprinde cinci axe, cea de-a şasea fiind pentru partea de asistenţă tehnică, iar prin contract ARS Advertising a fost desemnată să distribuie materiale de promovare pentru patru axe, cea de-a cincea nefiind gata la momentul licitaţiei.

"Spoturile nu au fost făcute de noi, le-am primit şi misiunea noastră a fost să le difuzăm. Licitaţia iniţială s-a desfăşurat pe patru loturi: creaţie-productie, pr- evenimente, difuzare şi cercetare. Noi am câştigat lotul de difuzare ceea ce înseamnă că am primit de la ei casete video şi radio. Primul buget a fost pentru patru axe iar între timp au implementat şi cea de-a cincea axă, care se numeşte Axa 3 şi face din acelaşi program european pe fonduri structurale. Iniţial s-a făcut promovarea celor patru axe care erau gata la momentul desfăşurării licitaţiei iar la momentul acela nu se ştia când vor avea aprobare şi pentru cea de-a cincea axă, dar ei aveau bugetul de publicitate aprobat de Uniunea Europeană, bani pe care trebuiau să-i folosească pentru derularea programului", a spus Amalia Popeangă.

Potrivit reprezentantei fimei ARS Advertising, prelungirea de contract s-a făcut în aceleaşi condiţii prevăzute în documentul semnat în luna octombrie a anului trecut. "Contractul care se va încheia pe 18 iulie păstrează aceleaşi preţuri de difuzare în lei, ceea ce înseamnă acelaşi curs, aceeaşi frecvenţă pe aceleaşi canale de difuzare", a explicat Amalia Popeangă.

Reprezentanţii fimei ARS Advertising spun că agenţia a încheiat până în prezent foarte multe contracte cu instituţii ale statului, unele mult mai valoroase decât cel cu Ministerul Mediului. "Contractul cu Ministerul Mediului nu este nici pe de parte cel mai mare contract încheiat de agenţie. Avem contracte şi de 2 milioane de euro, de exemplu, cel cu AVAS este de peste 2,5 milioane de euro, dar este tot o prelungire de contract, care va expitra în curând", au declarat reprezentanţii ARS Advertising. Agenţia mai are contracte, în prezent, cu Transgaz, Romgaz, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Agenţia Domeniile Statului.

ARS Advertising SA este o agenţie de publicitate specializată în comunicarea instituţională şi are aproximativ 18 angajaţi. Agenţia s-a înfiinţat în urmă cu 12 ani, la Ploieşti, în prezent deţinând şi un sediu în Capitală. În 2005, compania s-a divizat, o parte a sa ocupându-se în prezent de creaţie, iar cealaltă, de licitaţii pentru contracte şi comunicare intituţională.

La început, a făcut publicitate cu specializare în domeniul industrial printre clienţii săi numărându-se companii precum: Lindab, Ductil Stil, Romanian International Bank, Multioil România, Romstal, Valrom Industry şi Intermarche, proprietarul retelei de magazine Interex extinsă mai ales în provincie. În 2005, acţionarul majoritar al agenţiei Ars Advertising, Gabriel Marian Ştefănescu, a decis să împartă afacerea în două agenţii care să se ocupe de două domenii diferite ale publicităţii, una de BTL şi creaţie ( Advector) iar cealaltă de publicitatea instituţională ( Ars Advertising). Acţionarul majoritar al firmei Ars Advertising mai deţine şi agenţia de BTL Advector (specializată în promoţii şi evenimente) şi shop-ul de creaţie QCD. Întreaga companie are aproximativ 40 de angajaţi dintre care doar 16-18 lucrează la ARS Advertising şi o cifră de afaceri de aproximativ 4,5 milioane de euro.

Contractul încheiat între Ministerul Mediului şi firma ARS Advertising a intrat în atenţia autorităţilor, după ce cotidianul Gardianul a publicat două aticole, pe 21 şi 23 iunie, despre atribuirea de către ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a unui contract în valoare de 500.000 de euro către firma ARS Advertising, în cadrul campaniei de promovare a Programului Operaţional Sectorial de Mediu. Potrivit ziarului Gardianul, contractul a fost atribuit prin negociere directă, la începutul lunii iunie.

Camera Deputaţilor a aprobat, pe 24 iunie, înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care a fost atribuit de către Ministerul Mediului contractul privind Programul Operaţional Sectorial Mediu, Lot 2, Difuzare/Publicare la data de 28 aprilie 2009, comisie propusă de PD-L şi PNL.

La rândul său, Departamentul de Luptă Antifraudă a solicitat, pe 26 iunie, Autorităţii de Management din cadrul Ministerul Mediului clarificări cu privire la procedura de atribuire a contractului pentru servicii de publicitate în cadrul campaniei de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu, a precizat, pentru NewsIn, Adina Petrescu, şeful DLAF.

Şi Comisia Europeană a solicitat Ministerului Mediului date despre contractul de publicitate pentru o axă din cadrul POS Mediu ce a fost atribuit în mod direct firmei ploieştene ARS Advertising, iar corespondenţa începută săptămâna trecută se desfăşoară prin intermediul AM POS Mediu.