money.ro
Actualitatemoney.ro

600 de salariaţi din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia vor fi disponibilizaţi

Publicat la 07.05.2009, 16:59:32

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
600 de salariaţi din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia vor fi disponibilizaţi

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) va disponibiliza anul acesta 600 de angajaţi, pentru o parte dintre ei fiind deschisă o schemă de disponibilizări voluntare, transmite corespondentul NewsIn.

„Nu s-a renunţat la programul de disponibilizări. Alaltăieri (marţi, n.r.) au fost purtate mai multe discuţii între liderii sindicali şi reprezentanţii Ministerului Economiei şi Ministerului Muncii şi s-a arătat necesitatea cuprinderii în anexa Ordonanţei nr. 116, care va apărea, şi a salariaţilor ce vor fi disponibilizaţi de la SNLO. S-a înţeles situaţia şi va fi reglementată. Avem promisiuni că vom fi cuprinşi şi noi în prevederile acestei ordonanţe. Acest lucru va însemn acordarea mai multor facilităţi celor care vor pleca. De asemenea, se va considera perioada de doi ani ca stagiu complet de cotizare în grupa specială de muncă pentru cei care vor ieşi la pensie. Minerii disponibilizaţi vor primi din partea unităţii o sumă de 29.000 de lei. Am estimat pentru anul acesta 600 de salariaţi. Când va apărea ordonanţa, vom demara procedurile. În contractul colectiv de muncă avem nişte criterii de disponibilizare, este personal care doreşte să plece din sistem şi care va beneficia de plăţi compensatorii“, a declarat Daniel Burlan, directorul general al SNLO.

Potrivit lui Burlan, disponibilizările vor fi de două feluri: obligatorii, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare, şi la cerere, pentru cei care doresc să plece. Disponibilizaţilor li se vor acorda venituri complementare până la ajungerea la nivelului salariului mediu pe economie, pe o perioadă cuprinsă între 20 şi 24 de luni, în funcţie de vechime.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite