"România va construi primul reactor modular de mici dimensiuni american (SMR) pentru a contracara criza climatică! Astăzi am participat la ceremonia de semnare a parteneriatului între România şi SUA pentru pentru implementarea SMR-urilor în ţara noastră", anunţă ministrul Energiei.
Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearlectrica, şi John L. Hopkins, CEO - NuScale Power, au semnat joi Acordul de Cooperare (“Teaming Agreement”) pentru implementarea reactoarelor modulare mici (SMR) de tip NuScale în România.
"Drept urmare, ţara noastră va deveni lider regional în furnizarea de energie curată, şi în subsidiar, coagularea unui lanţ local de furnizori care să permită României să devină un hub investiţional şi furnizor de module de tip NuScale către statele din Europa Centrală şi de Est! Este un nou pas pe care l-am făcut pentru a întări parteneriatul strategic dintre România şi SUA", precizează Virgil Popescu.
Anunţul potrivit căruia România va include în sistemul naţional de producere a energiei Reactoare Modulare Mici (SMR) până în anul 2028, ceea ce va consolida parteneriatul cu SUA în domeniul nuclear civil, a fpst făcut marţi, cu ocazia întâlnirii pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o cu Reprezentantul Special al Preşedintelui Statelor Unite ale Americii pentru Climă şi Membru al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, John Kerry, în marja Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26).


