Moartea lui Mircea Lucescu, pe 7 aprilie 2026, în Săptămâna Mare, zguduie profund lumea sportului românesc. La 80 de ani și 8 luni, unul dintre cei mai respectați antrenori și foști jucători de elită din istoria fotbalului românesc și-a încheiat drumul pământesc, lăsând în urmă o moștenire greu de egalat. În urmă cu două săptămâni se afla pe banca naționalei de fotbal sperând la o nouă calificare la un turneu final.
A murit Mircea Lucescu (1945–2026).Un final marcat de luptă și suferință
A fost cel dintâi antrenor român din fotbalul mare. Însă, în ultimele zile de viață, starea de sănătate a lui Mircea Lucescu s-a deteriorat semnificativ. După un episod grav petrecut pe 29 martie 2026, în cantonamentul echipei naționale de la Mogoșoaia, acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Universitar de Urgență București. Medicii au intervenit prompt, montându-i un defibrilator și un stent, însă situația s-a complicat rapid. A suferit un infarct miocardic acut chiar înainte de externare. În secția ATI, cadrele medicale au încercat o ultimă soluție –montarea unui sistem ECMO– dar investigațiile au scos la iveală multiple accidente vasculare cerebrale ischemice și trombembolism pulmonar. Pe 7 aprilie 2026, la 20.30, adică în urmă cu câteva minute, inima lui Mircea Lucescu a încetat să mai bată.
De la sărăcie la glorie- începuturile unei legende
Povestea lui Mircea Lucescu începe pe 29 iulie 1945, într-un București încă marcat de război. Copilăria sa a fost una extrem de grea, trăită în lipsuri și sacrificii-
Într-un interviu acordat revistei clubului Șahtior Donețk, ai cărui oficiali vor veni la București pentru funerarii, Lucescu rememora acele vremuri: „Eram cinci frați și nu aveam unde să stăm… împărțeam un colț de pâine la cinci.” Această experiență timpurie i-a modelat caracterul: disciplină, ambiție și o voință de fier. Valori care aveau să-l definească întreaga viață. Ca jucător, Mircea Lucescu a fost un fotbalist inteligent, tehnic și extrem de disciplinat. A evoluat în principal pentru Dinamo București și pentru echipa națională a României, fiind chiar căpitan. A participat la Campionatul Mondial din 1970, contribuind la una dintre cele mai respectabile prezențe ale României pe scena mondială.Primul antrenor român care a cucerit Europa
Dacă în cariera de jucător a fost respectat, ca antrenor a devenit cu adevărat legendar. Mircea Lucescu a scris istorie pe băncile tehnice ale unor cluburi importante din Europa, printre care Galatasaray – cu care a câștigat Supercupa Europei, Beșiktaș, Șahtior Donețk – unde a obținut cele mai mari succese, inclusiv Cupa UEFA (Europa League). Sub conducerea sa, Șahtior Donețk a devenit o forță europeană, iar stilul său de joc ofensiv și organizat a fost admirat în întreaga lume.

Moartea lui Mircea Lucescu înseamnă dispariția unui model de viață. El a demonstrat că, indiferent de unde pornești – chiar și dintr-o baracă, în sărăcie extremă – poți ajunge în vârful lumii prin muncă, inteligență și perseverență. Pentru generațiile tinere, numele său trebuie să rămână mai mult decât o statistică sau un titlu. În urmă cu două săptămâni spera să califice echipa națională la Campionatul Mondial de Fotbal UEFA 2026.





