Creatoare de modă dar mai ales fenomen social media, Dana Budeanu a demarat o serie de evenimente dedicate stilului personal, intitulate chiar ”Stilul esti tu”!
Pentru cei care nu s-au sinchisit să plătească taxa la o astfel de întâlnire cu efervescenta modistă, singura autoritate în domeniul criticii de modă de la noi, designerița a lăsat să se vadă, în câteva imagini, stilul locuinței sale, amenajată după propriile alegeri. O ”scăpare” asumată, stilista fiind una din persoanele discrete în ceea ce privește spațiul privat și viața sa de familie.
Acasă la Dana Budeanu! Dana Budeanu locuiește în inima Bucureștiului, într-o zonă a ”privilegiaților”, și are un apartament de bloc istoric. Căruia i-a păstrat liniile clasice și în interior și, cu bun gust, rafinament și eleganță, l-a decorat cu mobilă modernă dar și clasică, sculpturi, sfeșnice și accesorii din cristal, candelabra massive și tacâmuri de argint pe masă.

Mamă a două fete,
, stilista unor vedete precum Mihaela Rădulescu ori Andra Măruță, a fost căsătorită cu Radu Budeanu, patronul unui trust de presă. Autoarea unor ghiduri de succes precum ”Manual de Stil” și ”Manual de stil gentlemen”, vedeta online-ului prin valuri de critici ale multor cunoscute personaje din viața socială, are parte de o viață în care luxul nu a venit cu succesul atelierului său vestimentar. Dana Budeanu nu ascunde că provine dintr-o familie înstărită și nu fostul soț ori succesul său în social media îi întrețin traiul său.








