'Chef' Eneko Atxa a fost unul dintre tinerii bucătari cu cea mai mare proiecție în cel mai scurt timp. În numai doi ani, între 2011 și 2013, a reușit ca restaurantul său Azurmendi să treacă de la una la trei stele Michelin. Fapt mai puțin obișnuit pentru un ghid foarte lent în luarea deciziilor, mai ales când este vorba despre acordarea celei mai înalte calificări.
Situat în Larrabetzu (provincia Vizcaya), foarte aproape de Bilbao, acest restaurant se află într-o impresionantă clădire perfect integrată în mediu, construită din sticlă, lemn și piatră și echipată cu tehnologie de vârf. Bucătăria este elegantă, cu rădăcini basce și foarte personală. În farfurii, gusturi subtile, combinații de mare iscusință și un aspect deosebit.
Toți mesenii, dacă timpul o permite, sunt invitați, imediat ce sosesc, să cunoască facilitățile. Mai întâi, o plimbare prin grădină și prin seră, care ocupă partea superioară a clădirii. Acolo se servește primul aperitiv. Apoi, într-o uriașă și spectaculoasă sală plină de vegetație, cu trunchiuri de mari arbori care ascund aparatele de ventilație, clienții primesc un nou aperitiv. Niște coșuri de picnic îmbie cu diverse snackuri: millefeuille cu anșoa, icre cu mărar sau măsline cu vermut.
Urmează o tură prin bucătărie, care se află în centrul clădirii, și apoi se merge în spațioasa sală de mese. Numai treisprezece mese, cu mari distanțe între ele, într-o ambianță confortabilă și primitoare. Tot peretele este din sticlă. De o parte, bucătăria, de cealaltă parte, valea care înconjoară Larrabetzu. Se mai poate vedea via, din ai cărei struguri familia lui Eneko Atxa face vin.



