Acordul a fost posibil după ce Polonia şi Italia au renunţat la rezervele lor iniţiale în privinţa Tratatului de reformă. Mai exact,Italia a acceptat noul tratat după ce a primit garanţii că va avea în Parlamentul European un număr egal de deputaţi cu Franţa sau Marea Britanie.
În urma acordului încheiat aseară, Italia va avea 73 de deputaţi, ca şi Marea Britanie, în timp ce Franţei îi vor reveni 74 de mandate. Polonia a obţinut includerea aşa-numitei clauze de la Ioannina într-un protocol adiţional textului tratatului, pentru a-i da mai multă greutate juridică.
Acord la Lisabona: Un nou Tratat de reformă
Publicat la 19.10.2007, 14:08:46
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
