Acordul privind salariul minim a fost semnat
Publicat la 25.07.2008, 17:20:13
Guvernul, patronatele şi reprezentanţii confederaţiilor sindicale au ajuns la un acord asupra salariului minim. Acesta păstrează prevederile propuse de către sindicate, respectiv majorarea la 540 de lei de la 1 octombrie şi la 600 de lei de la 1 ianuarie 2009, dar aduce şi o serie de amendamente şi prevederi noi. Astfel, potrivit declaraţiilor premierului, salariul minim va trece de la corelarea cu coşul minim la cea cu salariul mediu pe economie, astfel încât până în 2014, când Românie va trebui să treacă la moneda euro, să ajungă să respecte prevederile Cartei Sociale Europene care presupune că salariul minim trebuie să reprezinte 50% din salariul mediu. La ora actuală, în România, salariul minim atinge un nivel de 31% din salariul mediu.
Conform detaliilor acordului încheiat astăzi, în fiecare an urmează fie realizate două prognoze salariale, în luna a cincea şi în luna a zecea, care să ţină seama de evoluţia indicatorilor economici. Dacă aceştia vor permite, din 2010 se urmăreşte o majorare anuală cu 130 de lei a salariului minim, astfel încât în 2014 cea mai defavorizată categorie de muncitori din România să beneficieze de un salariu minim brut de 1325 de lei.
Soluţia găsită astăzi pare să mulţumească pe toată lumea, sau cel puţin pe cei implicaţi în negocieri. Patronatele văd în el "un pas înainte", şi consideră că astfel scapă de presiunea asupra salariilor minime, pe când sindicatele sunte de părere că acesta va garanta coeziunea socială, "între lucrătorii cu venituri mai mici şi lucrătorii cu venituri mai mari", potrivit liderului Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Călin Popescu Tăriceanu a argumentat la rândul său decizia Guvernului prin aceea că o economie competitivă nu se poate baza pe salarii mici, care rămân specifice lumii a III-a.
"România trebuie să fie o ţară competitivă la nivel european nu prin salariile mici ci prin investiţiile, prin cadrul generat în economie şi în mediul de afaceri de atargere de investiţii care să crească productivitatea şi să facă economia românească competitivă. O economie cu salarii mici este caracteristică lumii a treia şi nu unei ţări care se pretinde a fi europeană. (...) Ca stat membru al Uniunii Europene trebuie să avem în vedere şi principiile Cartei Sociale Europene şi ale modelului social european, care stabilesc un raport între salariul minim şi salariul mediu pe economie, şi acest raport este de 50%. Salariul minim reprezintă 50% din salariul mediu. În România suntem în momentul de faţă la 31%", a spus premierul.
Citeşte Acordul Tripartit pentru asigurarea creşterii salariului minim brut pe perioada 2008-2014
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
