Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat, în conferinţă de presă, că s-a aflat joi la Chişinău, împreună cu primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, pentru a stabili de comun acord cu autorităţile moldoveneşti harta care va delimita zona pentru care vor fi eliminate vizele.

Corlăţean a explicat că propunerea autorităţilor moldoveneşti nu trebuie să depăşească limita maximă de 50 de kilometri, existând riscul să se întârzie astfel obţinerea avizului din partea Comisiei Europene.

„Prezenţa mea la Chişinău a fost determinată de o serie de aspecte tehnice cu privire la harta pe  care autorităţile moldoveneşti trebuie să o definitiveze, astfel încât propunerea lor să nu depăşească nici măcar cu jumătate de kiloemtru acea limită maximă de 50 de kilometri, altfel existând riscul ca avizul de la Comisia Europeană să întârzie”, a spus Corlăţean.

El a arătat că există un precedent în acest sens, un acord similar încheiat între Ungaria şi Ucraina primind aviz cu întârziere întrucât oficialii europeni au solicitat lămuriri suplimentare.

Senatorul PSD a explicat că o dată cu parafarea acordului, cetăţenii români şi moldoveni care locuiesc pe o distanţă de cel mult 50 de kilometri de la frontieră vor putea să circule fără viză în ţara vecină. „Cei care locuiesc la o distanţă de până la 30 sau maxim 50 de kilometri de frontieră vor putea să circule liberi, fără niciun fel de viză, de o parte şi de alta a Prutului”, a spus Corlăţean.

Acordul ar putea fi aprobat de Comisia Europeană în luna noiembrie, susţine Titus Corlăţean. „Este un raport care a fost parafat la nivel tehnic, dar care necesită un aviz conform prealabil şi din partea Comisiei Europene, cel mai probabil în luna noiembrie”, a spus Corlăţean.

În altă ordine de idei, senatorul PSD a arătat că s-a ajuns la un acord cu privire la deschiderea unor consulate româneşti în localităţile Cahul şi Bălţi şi a unui consulat al Republicii Moldova în municipiul Iaşi. Corlăţean a spus că hotărârea de guvern pentru aprobarea organigramei şi bugetului pentru cele două consulate româneşti din Republica Moldova ar putea fi aprobată în cursul săptămânii viitoare.

Corlăţean a mai precizat că s-a stabilit şi ca peste două săptămâni o delegaţie moldovenească să vină la Iaşi pentru identificarea, de comun acord cu primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, a unui spaţiu în care să funcţioneze consulatul Republicii Moldova.