Actionarii care depasec pragul de detinere la SIF-uri nu se grabesc sa intre in legalitate
Publicat la 06.06.2007, 08:40:13
Deşi se împlinesc trei luni de la primele raportări despre depăşirea pragului de deţinere la SIF-uri, persoanele fizice şi juridice care se află în această situaţie nu se grăbesc să intre în legalitate.
Până acum doar Deutsche Bank şi-a vândut din deţinerea de 1% pe care o avea la SIF Transilvania.
De asemenea, ING Group a înştiinţat piaţa că nu acţionează concertat, deşi deţine împreună cu alte trei companii din grup, peste 1% la la SIF Banat Crişana şi SIF Moldova.
Conform instrucţiunii CNVM, acţionarii care acţioneaza în mod concertat şi deţin mai mult de 1% dintr-o societate de investiţii trebuie să raporteze deţinerea, iar dreptul de vot este anulat pentru cele care depăşesc 1%. Aceştia sunt obligaţi să vândă o parte din acţiuni în termen de trei luni, astfel încat deţinerea să scada sub un procent.
Daca nu o vor face, acestia sunt pasibili de amendă cuprinsă între 500 lei şi 5.000 lei pentru persoanele fizice şi între 0,5% şi 5% din capitalul social vărsat, pentru persoanele juridice. Instrucţiunea prevede şi o procedură de anulare a acţiunilor de către SIF-uri cu plata contravalorii lor catre actionari.
Primele notificari privind depăşirea pragului la SIF-uri au venit pe 15 martie de la investitorul Cătălin Chelu care a declarat că deţine peste 1% la patru dintre SIF-uri.
Între timp, Chelu şi-a mai vândut din deţineri, însă nu suficient pentru a intra în legalitate. Conform ultimelor notificări acesta controlează 1,29% din SIF1, acelaşi procent din SIF Transilvania, 1,44% din SIF Muntenia şi 1,8% din SIF Oltenia.
Banca Transilvania şi Ampelus Holdings deşi au raportat că deţin concertat procente importante din SIF Banat Crişana nu au raportat nici o vânzare a acestor participaţii de aproape 8%, şi respectiv 4,6%.
De asemenea, Danske Fund şi Julius Baer, deşi au trimis notificări cu deţineri de 1,5 până la 2%, nu au raportat nici o vânzare. Singura care a intrat în legalitate este Deutsche Bank care şi-a redus participaţia la SIF Transilvania de la puţin peste 1% la 0,89%. Într-o situaţie similară se află ING Group care, după ce la finele lunii martie a declarat că depăşeşte pragul, în mod concertat, la SIF 1 şi SIF 2, la începutul lunii mai a revenit cu o notificare în care specifica faptul că deşi 4 companii din grup au participaţii la aceste două SIF-uri, nu acţionează în mod concertat.
Lidia Focsan, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
