Acţionarii Libra Bank nu au hotărât încă dacă vând banca către La Caixa sau fac doar un parteneriat
Publicat la 25.06.2008, 06:01:13
"Preluarea Libra Bank de către La Caixa nu este un zvon, ci o realitate. S-au parcurs mai multe etape importante în procesul semnării acordului, însă momentan acţionarii discută cu banca spaniolă dacă vor bate palma pentru o vânzare, un parteneriat sau o altă formă de preluare", a declarat Bituleanu, pentru NewsIn.
Libra Bank este controlată în prezent de fondul american de investiţii New Century Holdings, care are investiţii de peste 300 miliarde dolari în Europa Centrală şi de Est, din care peste 300 milioane dolari în România.
"Din punct de vedere administrativ, au fost stabilite toate procedurile pentru acest pas şi sunt foarte puţine şanse să apară ceva care să impedice procesul de preluare", a adăugat Bituleanu.
Banca spaniolă La Caixa, cu care acţionarii actuali sunt în negocieri, este lider pe segmentul bancar de retail din Spania şi este prezentă deja pe piaţa românească printr-o sucursală - Caja de Ahorros Y Pensiones de Barcelona - Sucursala România.
Pentru a deschide o astfel de sucursală după intrarea României în UE, este nevoie doar de o simplă notificare făcută către Banca Naţională a României (BNR) prin intermediul băncii centrale din ţara de origine, potrivit legislaţiei în vigoare.
Libra Bank este orientată spre nişa profesiunilor liberale, volumul de credite acordate pe acest segment reprezentând la finalul anului trecut aproape o treime din portofoliu.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Volvo va produce mașini chinezești în fabricile sale din Europa. Geely schimbă strategia și atacă direct piața premium

Actualitate
Se închide cea mai mare tipografie din România. Producția va fi mutată în alte țări

Actualitate
O gură de oxigen pentru sistemul energetic național. Investiție norvegiană de 168 de milioane de euro

Actualitate
Marele actor Jean Constantin ar fi intrat astăzi în anul centenarului. Toma Caragiu ar fi împlinit 101 ani

Actualitate
