Consiliul de Administraţie al societăţii va supune deciziei acţionarilor o nouă procedură de vot cu lista de preferinţă. Astfel acţionarii SIF Moldova îşi vor putea exprima votul fără a participa în mod direct la adunarea generală. Noua formă de votare ar urma să fie folosită exclusiv, în cadrul AGA, pentru alegerea unor persoane în diferite funcţii de conducere sau de control ale societăţii. Astfel, se elimină diferenţa dintre momentul în care acţionarul îşi exprimă votul şi momentul în care votul său este valorificat în cadrul adunării generale a acţionarilor.
In prezent, actionarii pot vota prin corespondenţă sau prin procură specială, iar în cazul în care se constată că unul dintre candidaţii la o funcţie de conducere este incompatibil sau se retrage din cursă, votul devine nul. Procedura de vot cu lista de preferinţă va elimina tocmai acest inconvenient, spun oficialii SIF Moldova.
Proiectul a fost deja publicat pe site-ul societăţii de investiţii. Acţionarii SIF Moldova vor putea trimite orice sugestii sau observaţii legate de noua procedură de vot până la data de 24 ianuarie 2007.





