Astfel, in 1999 au fost eliminate Sears Roebuck, Goodyear, Union Carbide si Chevron, pentru a face loc unor companii care reflectau avantul internetului din acea vreme - Intel, Microsoft, SBC Communications (actuala AT&T) si Home Depot, potrivit Marketwatch. De atunci, cele patru companii eliminate au crescut, in medie, cu 27%, pe cand companiile incluse in calculul indicelui american au inregistrat un declin mediu de 40%, iar diferentele intre cele doua grupuri ar fi si mai mari daca s-ar lua in calcul dividendele acordate.
Cu alte cuvinte, Dow Jones, care reprezinta o medie ponderata in raport cu pretul pentru un portofoliu de 30 de firme, ar avea o valoare mai mare azi, daca nu ar fi fost facuta schimbarea din 1999. In ultimul deceniu, au mai fost facute modificari substantiale in componenta indicelui doar in 2004, cand au fost sterse de pe lista restransa Kodak, International Paper Company si AT&T (companie achizitionata de SBC Communications, care i-a preluat si numele). AIG, Pfizer si Verizon au fost adaugate pe lista. Din nou, companiile eliminate au inregistrat, de atunci, o pierdere de 2%, fata de o pierdere medie de 23% din valoarea de piata a companiilor incluse in indice.
Daca IBM nu ar fi fost eliminata de pe lista Dow Jones in 1939 pentru o perioada buna de timp, cotatia indicelui american ar fi fost de peste doua ori mai mare in prezent. In urma unui studiu privind eliminarile si adaugarile in structura indicelui S&P 500, de la infiintarea sa in 1957 pana in 2008, profesorul Jeremy Siegel a ajuns la o concluzie similara. Randamentul portofoliului format din cele 500 de actiuni incluse in indice la infiintare ar fi fost in 2007 cu 0,88% mai mare decat cel al unui portofoliu care sa cuprinda actiunile incluse in indice in prezent.




