Acțiuni Intel

Acţiunile producătorilor de semiconductori au scăzut la nivel global, vineri, după ce un set de rezultate financiare slabe publicate de compania americană de cipuri Intel au dus la prăbuşirea titlurilor acesteia cu 28%, transmite CNBC.

Intel a raportat o mare scădere a profitului în trimestrul încheiat în iunie şi a declarat că va concedia mai mult de 15% dintre angajaţii săi, ca parte a unui plan de reducere a costurilor cu 10 miliarde de dolari.

Acţiunile unor producători majori de cipuri din SUA au scăzut, Nvidia coborând cu aproximativ 4%.

Presiunile asupra acţiunilor au fost amplificate de un articol publicat de The Information, că Nvidia este subiectul unei investigaţii antitrust a Departamentului de Justiţie al SUA. DOJ analizează plângeri conform cărora gigantul producător de cipuri ar fi abuzat de dominaţia sa pe piaţa cipurilor de inteligenţă artificială, potrivit The Information.

Ca răspuns, un purtător de cuvânt al Nvidia a spus că compania „câştigă pe merit”. „Concurăm pe baza deceniilor de investiţii şi inovaţii, respectând cu scrupulozitate toate legile, făcând NVIDIA disponibilă în mod deschis în fiecare cloud şi pentru fiecare companie şi asigurându-ne că clienţii pot alege cea mai bună soluţie pentru ei”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că Nvidia este „fericită să furnizeze orice informaţii de care au nevoie autorităţile de reglementare”.

CNBC a contactat, de asemenea, DOJ cu privire la articol. În Asia, acţiunile Taiwan Semiconductor Manufacturing Co. — cunoscută sub numele de TSMC — au închis în scădere cu 4,6% în Taiwan, iar titlurile Samsung au scăzut cu peste 4% la sfârşitul sesiunii de tranzacţionare din Coreea de Sud. TSMC este cel mai mare producător de cipuri din lume, în timp ce Samsung este cea mai mare companie de semiconductori la nivel global. Acţiunile rivalulului Samsung, SK Hynix, care furnizează cipuri gigantului american Nvidia, au scăzut, de asemenea, cu peste 10%.