Activele aflate in administrare publica au scazut ca pondere in PIB, de la o cota de 31,8%, la sfarsitul trimestrului al doilea 2006, la 29,1%, la finele trimestrului al doilea din acest an. Reducerea s-a realizat, in principal, ca urmare a vanzarii unora dintre participatiile statului la capitalul social al societatilor comerciale, in cadrul procesului de privatizare si de lichidare a companiilor nerentabile, precum si prin diminuarea creantelor bugetare. Astfel, in intervalul analizat, creantele bugetare s-au redus pana la 7,0%, exprimate ca pondere in produsul intern brut, comparativ cu 8,3% la finele trimestrului II 2006.
Angajamentele sectorului administratiei publice s-au diminuat continuu, ca pondere in produsul intern brut, de la 15,8%, la sfarsitul trimestrului al doilea din 2006, la 15,6%, la finele lunii iunie 2007. Ponderea datoriei publice a scazut constant in perioada analizata, in timp ce datoriile comerciale au inregistrat o usoara crestere, de la 3,5%, in trimestrul II 2006, la 3,8%, dupa primul semestru din acest an. Administratia centrala si cea locala si-au crescut sensibil valoarea angajamentelor asumate in perioada iunie 2006-iunie 2007, cu 17,7%, respectiv 28,3%, ca urmare a cresterii valorii imprumuturilor si obligatiilor neachitate fata de furnizorii de bunuri si servicii, in timp ce, urmare a restituirii unei parti din sumele imprumutate in anii precedenti de la Trezoreria Statului pentru plata pensiilor, administratia sistemelor de asigurari sociale si-a redus cuantumul datoriei cu 33%.
Valoarea activelor a crescut, atat in cazul administratiei locale, cat si in cel al administrarii sistemelor de asigurari sociale, cu 35,2%, respectiv cu 25,2% , indeosebi ca urmare a cresterii disponibilitatilor banesti la banci si in Trezoreria Statului.
Activele apartinand administratiei centrale au crescut cu 8,1%, ca urmare a majorarii disponibilitatilor la Banca Nationala a Romaniei, precum si a celor de la banci comerciale, datorita excedentelor bugetare inregistrate. In trimestrul al doilea 2007, activele sectorului “Administratia publica” au depasit angajamentele acestuia; capacitatea neta de finantare sau excedentul, calculat pe baza de drepturi constatate, a fost de 0,52% din produsul intern brut. Prin comparatie, in trimestrul II 2006, activele sectorului au depasit angajamentele acestuia, capacitatea neta de finantare (excedentul) fiind de 0,34% din PIB.



