money.ro
Actualitatemoney.ro

Activele fondurilor de obligaţiuni au sporit cu 22,7% în august, până la 356 milioane lei

Publicat la 08.09.2009, 15:30:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Activele fondurilor de obligaţiuni au sporit cu 22,7% în august, până la 356 milioane lei

Deşi activele fondurilor de obligaţiuni au afişat cea mai mare creştere lunară, tot fondurile monetare au avut cea mai importantă contribuţie la aprecierea activelor totale ale fondurilor deschise.

Potrivit statisticilor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), fondurile deschise de investiţii aveau la sfârşitul lunii august active nete de 2,23 miliarde lei, cu 13,4% mai mult faţă de luna precedentă şi de 2,3 ori deasupra nivelului de la sfârşitul anului trecut.

Astfel, la finele lunii august, nivelul activelor nete ale fondurilor deschise de investiţii a depăşit pentru prima oară în istoria industriei nivelul de 2 miliarde de lei, din care peste 62% reprezintă activele fondurilor monetare.

Activele fondurilor monetare au avansat cu aproape 14%, luna trecută, la 1,38 miliarde lei, în timp ce comparativ cu nivelul de la finele anului precedent au sporit de aproape patru ori.

De asemenea, fondurile cu plasamente în acţiuni au avut o creştere a activelor de 10,4%, în luna august, la 125 milioane lei, în vreme ce activele fondurilor diversificate au sporit cu doar 3,5%, la 273 milioane lei.

Totodată activele fondurilor de investiţii cu plasamente în alte tipuri de valori au consemnat o creştere lunară de 8,7%, la 93 milioane lei.

În ceea ce priveşte fondurile închise de investiţii (AOPC), activele totale au urcat cu 9,5% în august, ajungând astfel la active de 118 milioane lei, nivel cu 47,8% mai mare decât cel de la finalul anului trecut.

Valoarea activelor administrate de Erste Asset Management a urcat cu 18%, în august

În clasamentul administratorilor de fonduri deschise de investiţii, Erste Asset Management (fosta BCR Asset Management) şi-a sporit uşor cota de piaţă, la 42,2%, fiind şi în august lider pe secţiunea fondurilor deschise, cu active în administrare de 940 milioane lei. Raiffeisen Asset Management a urmat cu active de 484,3 milioane lei şi 21,7% din piaţă.

BRD Asset Management s-a situat tot pe a treia poziţie în august, cu active totale gestionate de 270,3 milioane lei şi o cotă de piaţă de 11,3%, iar activele administrate de BT Asset Management au ajuns la 116,2 milioane lei, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 5,2%.

Administratorul de fonduri OTP Asset Management a pierdut o poziţie în luna august, coborând pe locul cinci în topul administratorilor, cu active de 103,6 milioane lei şi o cotă de piaţă de 4,6%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite