money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Activităţile de resurse umane devin mai importante în vreme de criză

Publicat la 29.10.2008, 19:40:14

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Activităţile de resurse umane devin mai importante în vreme de criză

Criza financiară va creşte, pe de o parte, importanţa activităţilor de resurse umane în cadrul companiei, dar pe de alta va tăia bugetele de training. Acestea sunt concluziile lui Geoff Armstrong, cel care a condus până anul acesta CIPD, o asociaţie profesională a celor implicaţi în activitatea de resurse umane ce numără peste 130.000 de membri.

"Ce face criza este să pună mai mult accent pe importanţa oamenilor talentaţi, bine conduşi, bine instruiţi pentru a fi în stare să aduca o contribuţie la sănătatea organizaţiei", a declarat Geoff Armstrong, fost director general CIPD.

Vor mai primi finanţare activităţile de training care vor obţine cele mai mari beneficii. Totuşi tăierea bugetelor nu va fi drastică deoarece companiile vor continua să se diferenţieze datorită investiţiilor în oameni.

"Nu cred că ne vom întoarce la comportamentul întâlnit în anii 70 când companiile au tăiat trainingul ca pe o cheltuială la care poţi renunţa uşor. Suntem într-o lume diferită acum", a mai adăugat Geoff Armstrong.

Firmele din Romania ar trebui să profite de avantajele oferite de mediul nostru de afaceri.

"Cred că trebuie să se concentreze foarte mult pe abilităţile de IT, dezvoltare de software, şi pe capacitatea de a genera afaceri. Acesta cred că este un avantaj de bază pe care România îl are şi pe care trebuie să-l fructifice", a încheiat Geoff Armstrong.

Preşedintele HR Club, Csaba Gergely, atrage atenţia asupra riscului de a renunţa la investiţia în resurse umane şi spune că managerii trebuie să aibă în vedere şi perioada de după criză, când companiile vor dori din nou să se dezvolte.

"Este ultimul lucru pe care l-aş recomanda, să se taie investiţiile în oameni pentru că performanţa organizaţională trebuie menţinută", a declarat Csaba Gergely, preşedintele HR Club.

În cursa pentru diminuarea cheltuielilor, companiile vor prefera să reducă bugetele de training decât să apeleze la concedieri, mai consideră preşedintele HR Club, Csaba Gergely. HR Club organizează între 29 şi 30 octombrie conferinţa "Provocări majore în domeniul Resurselor umane".





Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite