"În clipa în care vom întruni consensul vom face acest pas. Deocamdată, acest consens nu a fost întrunit. Nu pot să vă ascund faptul că, de exemplu, unul din actorii importanţi europeni a făcut un pas înainte - nu voi cita numele acestui actor important - confirmând sprijinul pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. Deci e un pas înainte, gestionat discret. Sunt convins că România va intra în Spaţiul Schengen, dar am ieşit din acea zonă de supralicitare a acestei mize. Da, ne dorim să intrăm, rămâne un obiectiv important, dar, încă o dată, nu stăm cu mâna întinsă, am îndeplinit criteriile şi pe canale politice fireşti vom avansa pentru adoptarea acestei decizii prin consens. În această toamnă consensul nu a fost deocamdată posibil", a precizat Titus Corlăţean.
Întrebat de discuţiile privind o decuplare a României de Bulgaria în acest proces, şeful diplomaţiei a spus că poate s-ar impune "o astfel de separare".





