Comisia de negociere ce reprezintă administraţia combinatului ArcelorMittal Galaţi în dialogul cu sindicatele le-a prezentat, miercuri, sindicaliştilor o ofertă îmbunătăţită, arătând că poate susţine o majorare cu cel puţin 100 de lei a salariilor, faţă de 90 de lei, cât a oferit până acum.
"Ne-au oferit o creştere salarială de 9,5%, dar nu mai puţin de 100 de lei. Practic, oferta este mai mare cu numai zece lei faţă de cea anterioară", a declarat, miercuri, la finalul şedinţei de negociere, preşedintele sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber. Creşterea salarială este una variabilă, ea calculându-se în funcţie de salariul de bază al fiecărui angajat. Practic, indemnizaţia unui muncitor va creşte cu 9,5% din salariul său, numai că, în cazul angajaţilor cu salarii mici, unde 9,5% ar fi echivalentul unei sume mai mici de 100 de lei, administraţia le va oferi acstora obligatoriu 100 de lei, transmite corespondentul NewsIn.
Sursa: NewsIn
Administraţia ArcelorMittal Galaţi a majorat cu zece lei oferta salarială prezentată sindicatelor
Publicat la 09.04.2008, 11:10:18
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Luca Niculescu, desemnat premier. Fostul ambasador la Paris are 10 zile să ceară votul Parlamentului

Actualitate
Proiect de lege privind zilierii pentru ONG-uri și culte. De ce se opune Guvernul

Actualitate
Curg banii europeni în Republica Moldova după reformele de aderare. UE mai virează 157 de milioane de euro

Actualitate
Ion Țiriac: „Vă dau cuvântul meu de onoare că nu știu ce avere am”

Actualitate
