Ministrul Finanţelor a declarat că astăzi a fost aprobată prima rectificare bugetară din acest an, plecând de la noile rezultate comunicate de Comisia Naţională de Prognoză, care estimează o creştere reală de 3,5% în acest an, faţă de 4,6% cât a fost la bugetul iniţial şi un PIB în valoare nominală, la final de an, de 1372,5 miliarde de lei, dar şi de rezultatele privind veniturile bugetare pe primele 6 luni, precum şi analiza execuţiei bugetare la toţi ordonatorii de credite şi ţinând cont de priorităţile asumate pe partea de pachete de sprijin pentru eocnomie şi cetăţeni, care au fost parţial finanţate în prima jumătate a anului şi continuă să fie fie finanţate prin această rectificare, prin suplimentările de finanţări la anumiţi ordonatori de credite.
Despre avertizarea venită dinspre Consiliul Fiscal, privind un deficit de 7%, ministrul a spus că a considerat întotdeauna pertinente criticile Consiliului Fiscal şi trebuie luate în calcul.
”Execuţia la 6 luni ne-a arătat că putem să ţinem deficitul sub control, aţi văzut că avem 1,7% din PIB, o să apară curând şi execuţia la 7 luni şi o să vedeţi că suntem sub 2% din PIB”, a spus ministrul Finanţelor.
Adrian Câciu a arătat că ”este imperios necesar ca Guvernul şi noi toţi să ţinem cont şi de riscurile asupra cărora Consiliul Fiscal atrage atenţia, inclusiv la realizarea unor venituri şi apariţia unor cheltuieli suplimentare”.


