Adrian Cucu: Evaziunea fiscală a început să se profesionalizeze
Publicat la 18.07.2008, 12:56:34
Românii sunt inventivi. O demonstrează şi fenomenul de evaziune fiscală care se profesionalizeză şi poate fi asociat adesea cu spălarea banilor.
"Altfel este un lucru firesc pentru că cei care deţin bani provenind din evaziune fiscală vor să se delimiteze de fapta anterioară, vor să pară că banii sunt curaţi," a declarat Adrian Cucu, comisar general, Garda Finaciară.
Comisarul general al Gărzii financiare atrage însă atenţia asupra faptului că trebuie făcută o diferenţă clară între evaziunea fiscală şi evitarea fiscală.
"Evitarea fiscală este un lucru normal atât cât se petrece în limitele legii iar evaziunea fiscală este o faptă care este pedepsită de legea penală. Legea 241 stabileşte că această faptă este infracţiune şi are ca pedeapsă 10-12 ani de zile," a explicat Adrian Cucu.
Pedepsele nu-i sperie pe evazionişti dacă e să ţinem cont de numărul sesizărilor care au ajuns la Oficiul pentru spălarea banilor. "Anul acesta am formulat 200-250 de sesizări Oficiului şi şi am soluţionat multe lucrări la crerea lor, toate aducând argumente legale, probe în favoarea unor fapte care aveau legătură cu spălarea banilor," a adăugat comisarul general al Gărzii financiare.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
