"Voi citi mâine, de ziua tatălui meu, la spitalul unde este internat, scrisoarea lăsată de dânsul....«un fel de testament public»... Doresc să mi se alăture toţi cei care, trecând peste raţiuni politice, pot asculta testamentul celui care, pentru mine, este, înainte, tatăl şi nu politicianul Adrian Năstase. Cred că tata are acum, mai mult ca niciodată, nevoia să ştie că nu este singur. Să simtă de această zi a lui când, cu ajutorul lui Dumnezeu, va putea implini 62 de ani de viaţă că încă sunt oameni care-l privesc ca noi..." , scrie Andrei Năstase pe Facebook.

 

Medicii au declarat însă, în această dimineaţă, că evoluţia post-operatorie a lui Adrian Năstase este foarte bună.

 

"Evoluţia stării de sănătate post-operatorie a fostului premier Adrian Năstase este foarte bună", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, prof. dr. Ioan Lascăr, şeful Departamentului de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca.

 

"Am examinat evoluţia plăgilor, am schimbat pansamentul şi vă pot spune că ceea ce am realizat în cursul intervenţiei chirurgicale de ieri are un trend evolutiv extrem de favorabil", a spus Lascăr.

 

Potrivit acestuia, s-a făcut o evaluare interdisciplinară a lui Adrian Năstase, cu ajutorul mai multor specialişti.

 

"Pe lângă chirurgul plastician, a fost consultat de chirurgul cardiovascular, de un psihiatru, de chirurgul de chirurgie generală, de specialiştii ATI, pentru a aduna toate acele informaţii care să ne permită ca abordarea chirurgicală şi evoluţia post-operatorie să fie lipsite de evenimente neplăcute", a mai afirmat prof. dr. Ioan Lascăr.

 

Fostul premier Adrian Năstase este internat la Spitalul Floreasca din Capitală încă de miercuri seara. El a fost supus joi unei intervenţii chirurgicale, în urma tentativei de suicid care a avut loc în locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii".