Afacerile Romstal Leasing au crescut cu 70% în primul trimestru
Publicat la 18.04.2007, 11:09:50
Compania Romstal Leasing IFN SA a finanţat în primele trei luni ale acestui an 1.188 de contracte în valoare de peste 42 milioane euro, cu circa 70% peste rezultatele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, a informat, miercuri, un comunicat al instituţiei financiare nebancare remis NewsIn.
În portofoliul companiei, autoturismele deţin o pondere de 38%, vehiculele comerciale uşoare şi grele 43%, motocicletele 1%, echipamentele 7% şi imobilele 11%, se arată în comunicat. În primul trimestru al acestui an, cea mai importantă creştere a fost înregistrată de finanţarea achiziţiilor de vehicule comerciale, urmate de echipamentele contractate în leasing, care şi-au dublat valoarea faţă de 2006.
"Primele trei luni ale acestui an au concretizat aşteptările Romstal Leasing pentru 2007 de la piaţa românească. Am înregistrat o evoluţie foarte bună pe segmentul vehiculelor comerciale, al echipamentelor şi al leasingului imobiliar, în timp ce segmentul autoturismelor a fost influenţat de normele privind taxa de primă înmatriculare", a declarat directorul de marketing al Romstal Leasing, Ionuţ Chirilă.
Romstal Leasing mizează în continuare pe aceste segmente, dar şi pe leasingul instant, produs specific companiei, pentru a ajunge la creşterea afacerilor cu cel puţin 25% în anul 2007, a menţionat Chirilă.
Compania a înregistrat, în primele trei luni din 2007, o dublare a activităţii de leasing imobiliar. Astfel, Romstal Leasing a încheiat contracte de leasing imobiliar în valoare de 2,4 milioane euro în primele trei luni ale anului, având ca obiect imobile cu destinaţie comercială, rezidenţială şi terenuri. Ponderea leasingului imobiliar în portofoliul Romstal Leasing a crescut de la 5,7% în 2006, la 11% după primele trei luni din 2007, iar pentru acest an, compania urmăreşte o creştere de 10% pe segmentul de leasing imobiliar faţă de valoarea înregistrată anul trecut.
Anul trecut, Romstal Leasing a înregistrat o cifră de afaceri de 19,2 milioane euro, în creştere cu 146% faţă de 2005, când aceasta a fost de 7,8 milioane euro. Profitul net pentru anul 2006 a fost de 2,6 milioane euro, faţă de 2,4 milioane euro în 2005, valorile fiind raportate conform standardelor internaţionale de contabilitate.
La finalul anului 2006, grupul financiar KBC a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al Romstal Leasing pentru suma de 70 de milioane de euro, tranzacţia fiind finalizată în luna martie a acestui an.
Romstal Leasing IFN are o experienţă de peste opt ani pe piaţa românească în finanţarea în sistemul de leasing financiar a achiziţiei de autoturisme, autoutilitare, motociclete, vehicule comerciale grele, echipamente şi imobile. Compania deţine o cotă de piaţă de 4,2%, 20 birouri de reprezentanţă în ţară şi ocupă locul cinci în topul societăţilor de leasing din România întocmit de Asociaţia Societăţilor de Leasing din România (ASLR), se precizează în comunicat.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
