Tot mai multe companii din Statele Unite recurg la zone comerciale libere (FTZ – Foreign Trade Zones) şi depozite vamale pentru a amâna sau chiar evita plata taxelor vamale. Asta se întâmplă pe fondul incertitudinii generate de războiul comercial global declanşat în 2025 şi al creşterii costurilor tarifare, transmite CNBC.
Zonele comerciale libere, reglementate de autorităţile vamale americane, au fost create în perioada Marii Crize Economice, ca răspuns la tarifele ridicate impuse de legea Smoot-Hawley (până la 53%). Scopul lor era să încurajeze comerţul internaţional şi să sprijine exporturile. Astăzi, există aproximativ 2.240 de astfel de zone în toate cele 50 de state americane, potrivit U.S. Customs.
Într-un FTZ, companiile pot importa materii prime, componente sau produse semifinite fără a plăti taxe vamale, atât timp cât bunurile rămân în acea zonă. Produsele pot fi asamblate, modificate sau depozitate pe termen nelimitat. Taxele se aplică abia în momentul în care bunurile ies din zonă şi intră în circuitul comercial american. În schimb, depozitele vamale permit stocarea fără taxe timp de maximum cinci ani.
”FTZ-urile şi depozitele vamale eliberează practic fluxul de numerar al unei companii, amânând plata taxelor vamale. În plus, dacă produsul este exportat din FTZ, nu se plăteşte nicio taxă vamală.”, a explicat Jason Strickland, director de vânzări la firma logistică Givens.






