”Cea mai mare agenţie de turism online din România, Vola.ro, anunţă intrarea pe piaţa din Bulgaria, unde funcţionează sub brandul Vola.bg. Lansarea în ţara vecină reprezintă prima etapă din strategia de extindere la nivel internaţional a companiei sub brandul Vola, compania fiind prezentă şi în Polonia sub numele FRU.pl”, anunţă compania.
Vola.ro a fost fondată în 2007.
„După 16 ani de prezenţă în România şi Polonia, grupul de companii din care face parte şi Vola.ro începe planurile de expansiune şi ajunge în Bulgaria. Deşi ţara vecină reprezintă o piaţă mult mai mică decât România, bulgarii au fost receptivi şi au îmbrăţişat aproape imediat tipul de experienţă a rezervării biletelor de avion propus de Vola. Deloc surprinzător, interesele lor sunt similare cu cele ale românilor: în ultimii ani, diaspora din Bulgaria s-a îndreptat către aceleaşi destinaţii preferate şi de români, în topul clasamentului lor fiind Marea Britanie şi Italia. În acelaşi timp, destinaţiile de vacanţă sunt în mare parte similare cu cele ale românilor. Bineînţeles, rezultatele au apărut în primele săptămâni de la lansare: evoluţia vânzărilor Vola.bg, care se dublează de la o zi la alta, a demonstrat interesul bulgarilor pentru o astfel de platformă”, precizează agenţia de turism.
În plus, Vola.bg a lansat în exclusivitate pentru piaţa locală serviciul de Modificare de Zbor Gratuită inclus în preţul biletului. Prin acest serviciu, orice rezervare pe Vola.bg beneficiază automat de serviciul de reprogramare gratuită a zborului care le oferă călătorilor posibilitatea de a modifica gratuit detaliile principale ale zborului, precum data, destinaţia sau chiar compania aeriană aleasă, totul cu până la 24 de ore înaintea plecării. Modificarea unui zbor presupune nişte costuri adiţionale la companiile aeriene sau nu este disponibilă deloc la unele companii aeriene, călătorii fiind nevoiţi de companii să achiziţioneze un bilet nou.



