România este singurul stat membru al Uniunii Europene care nu beneficiază de sprijin financiar comunitar specific agriculturii ecologice. În 2009 ţara noastră avea 220 mii de ha de teren certificat ecologic, adică 2% din totalul suprafeţei cultivate în timp ce în Polonia a ajuns la 5%.
"Singurul mod de a relansa producţia ecologică este ca Ministerul Agriculturii, Guvernul să solicite renegocierea Planului Naţional de Dezvoltare Rurală şi acordarea sprijinului financiar pe măsura de agromediu, care este un sprijin dedicat exclusiv operatorilor din agricultura ecologic[. Acest sprijin ne lipseşte. Toate celelalte ţări au de la 200 de euro pe ha pana la 600 de euro pe ha", a spus Marian Cioceanu
preşedinte Bio România.
Chiar şi fără subvenţii, conform datelor de pe site-ul Ministerului Agriculturii, în 2008 producţia ecologică exportată de Romania a ajuns la 100 de milioane de euro. Producătorii ecologici îşi pun mari speranţe că ministerul care îi reprezintă va face demersuri în 2010 ca şi ei să primeasca subvenţii asa cum se întâmplă în statele din jur. Iar demersul poate să aibă mai mult suces anul acesta şi datorita faptului că România are o voce mai puternică la Bruxelles prin comisarul european Dacian Cioloş.
"Sunt convins că agricultura va arăta cu totul altfel la sfârşitul mandatului său. Nu din cauză că va ajuta în mod direct dar indirect prestigiul nostru ..am observat şi acum la Nuremberg..am devenit brusc interesanţi. Depinde de noi ca sa putem să profitam de acest avantaj", a spus Cioceanu.
În topul ţărilor cu cele mai mari vânzări de produse ecologice se afla Germania cu 5,8 miliarde de euro, Franţa şi Anglia cu 2,5 miliarde de euro urmate de Italia cu 2 miliarde. La începutul lui februarie Romania a fost reprezentată de 14 producători la targul internaţional de la Nuremberg, Germania, unde s-au încheiat contracte în valoare de peste 15 milioane de euro.
Agricultorii eco speră ca Cioloş să-i ajute cu subvenţii (VIDEO)
Publicat la 11.03.2010, 17:40:06
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



