Veniturile anuale obtinute vor ajunge la cifra de opt miliarde dolari (5,65 miliarde euro).
Acordul va intra in vigoare incepand cu aprilie 2008 si se va aplica initial zborurilor dintre punctele de conexiune de trafic ale Air France si Delta, precum si celor efectuate de oricare dintre parteneri intre aeroportul londonez Heathrow si SUA. Din 2010, acordul va fi extins asupra mai multor rute intre Europa si America de Nord. Cele doua companii estimeaza ca vor obtine venituri de circa 1,5 miliarde dolari (un miliard euro) in prima faza a programului si mai mult de opt miliarde dolari (5,65 miliarde euro) in a doua faza.
“Aceasta intelegere marcheaza o miscare fara precedent de a oferi clientilor o gama mai variata de rute si ore de plecare”, au declarat presedintele-director general al Air France, Jean-Cyril Spinetta, si directorul general al Delta Air Lines, Richard Anderson, in comunicat. “Impreuna vom putea furniza clientilor nostri servicii transatlantice extraordinare, atat in termeni de rute, capacitate si frecventa, cat si in ceea ce priveste calitatea serviciilor”.
Delta va inregistra o crestere a profitului anual inainte de impozitare cu 125-200 milioane de dolari (88-140 milioane de euro), a declarat directorul companiei americane la o conferinta de presa din Paris. “Unu plus unu da cinci, in acest caz”, a spus Anderson. Jean-Cyril Spinetta a declinat sa precizeze la ce profituri se asteapta compania franceza. Air France si Delta Air Lines sunt primii operatori aerieni care si-au detaliat strategia ca urmare a unui nou tratat in domeniu - asa-numitul “open sky” - intre Uniunea Europeana si Statele Unite, conform Bloomberg. Cel mai mare transportator aerian din Franta si operatorul american numarul trei in SUA vor ameninta pozitiile British Airways si American Airlines, prin oferta de zboruri de pe aeroportul Heathrow.


