Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj va demara, la mijlocul lunii aprilie, o acţiune premergătoare organizării unui târg de forţă de muncă pentru angajări la compania Nokia, care va investi 60 de milioane de euro într-un parc îndustrial de lângă Cluj-Napoca.
“Nokia va crea în următorii 5 ani aproximativ 15.000 de locuri de muncă. De aceea, AJOFM va veni în sprijinul acestui investitor cu identificarea forţei de muncă neocupată de la nivelul judeţului Cluj şi în special din rândul tinerilor care urmează să termine o formă de pregătire preuniversitară, şcoli de arte şi meserii sau licee şi, respectiv, întâlniri cu mediul universitar pentru a identifica forţa de muncă specializată în acest domeniu”, a precizat directorul executiv al AJOFM Cluj, Daniel Don, în cadrul unei conferinţe de presă de marţi.
Şeful AJOFM Cluj a dat drept exemplu pozitiv efectul investiţiei Alcatel de la Timişoara, care a determinat poziţionarea municipiului pe locul doi pe ţară, ca venit mediu net pe cap de locuitor. Pe de altă parte, efectul negativ al investiţiei Nokia de la Cluj va fi, potrivit lui Don, intrarea în faliment a unor companii mici cu profil asemănător, care vor pierde angajaţii în favoarea concernului finlandez.
Deşi Nokia nu a contactat încă AJOFM Cluj pentru a-i solicita sprijinul în vederea organizării unui târg de forţă de muncă, Daniel Don susţine că până la 1 ianuarie 2008 firma şi-a anunţat intenţia de a avea deja între 1.300 şi 2.000 de angajaţi, motiv pentru care selecţia va trebui asigurată dintr-un minim de 5.000 de candidaţi. “Dacă Nokia ar angaja o firmă de recrutare costurile s-ar ridica undeva la 2-3 milioane de euro pentru un asemenea târg de forţă de muncă, iar noi suntem pregătiţi să facem această identificare în mod gratuit, aşa cum am făcut şi în cazul Bechtel. Pe de altă parte, o firmă privată nu cred că are capacitatea de a găsi 15.000 de persoane”, a mai afirmat Daniel Don.



