"Cauzele problemelor actuale rezidă în faptul că oamenii au crezut că agenţiile de rating ştiu ce fac. Însă acestea nu s-au dovedit a fi pricepute", a declarat Greenspan pentru cotidianul Frankfurter Sonntagszeitung.
"Momentan clienţii nu se mai bazează pe ratingurile acestor agenţii, care vor pierde o bună parte din cota lor de piaţă", a adăugat acesta.
Fostul preşedinte al Fed estimează însă că autorităţile de reglementare nu mai trebuie să intervină, piaţa "autoreglându-se".
Greenspan se aşteaptă ca preţurile de pe piaţa imobiliară americană să scadă în continuare, lucru ce va avea consecinţe negative asupra consumului.
Oficialul american este vede criza creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc ca fiind un caz clasic în care piaţa a fost acaparată de nesiguranţă.
"Dacă ar exista un indice care să măsoare frica de pe piaţă, acesta ar fi mult mai util decât modelele economice sofisticate", a subliniat responsabilul american.
"Există în continuare perioade în care pieţele sunt caracterizate fie prin entuziasm debordant, fie prin teama investitorilor", a explicat Greenspan.
Alan Greenspan, supranumit "Oracolul" de unii actori ai lumii financiare, şi-a părăsit funcţia la conducerea Federal Reserve la începutul anului 2006, după 18 ani de activitate, dar de atunci a intervenit public de mai multe ori, până pe punctul de a-l eclipsa uneori pe succesorul său la Fed, Ben Bernanke, ceea ce i-a atras critici în legătură cu omniprezenţa sa. În prezent conduce o companie privată şi este consilier al premierului britanic Gordon Brown.
Sursa: NewsIn


