Alcatel-Lucent se pregătește să concedieze 15.000 de angajați până în 2015. Aceasta face parte din planul de reorganizare care prevede concentrarea pe activitatea principală și renunțarea la bussinesurile neprofitabile.
Producătorul de echipamente de telecomunicații intenționează să creeze alte 5.000 de noi locuri de muncă în domeniile pe care le consideră de interes, cu posibilități de dezvoltare, se arată într-un raport citat de presa de specialitate.
Alcatel-Lucent a anunțat în iulie că veniturile sale din al doilea trimestru au crescut la 3,6 miliarde de euro, cu 1,9% față de anul anterior. Pierderea netă s-a majorat însă la 855 milioane de euro, de la 396 milioane în același trimestru al anului trecut.
Planul de restructurare prevede transformarea companiei Alcatel-Lucent într-un specialist ultra-broadbonding, segment care generează în acest moment cele mai mari profituri din industrie. În acest fel speră ca în 2015, compania să revină pe profit.
La sfârșitul anului 2012, alcatel-Lucent avea 72.000 de angajați, la nivel global.



