ALERTĂ! Masca de protecție devine obligatorie în aer liber și în acest județ
Publicat la 19.10.2020, 14:31:05
Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie, începând de marţi, în toate spaţiile publice din municipiul Miercurea Ciuc, unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit rata de 3 la 1.000 de locuitori, informează autorităţile locale, potrivit agerpres.
Potrivit deciziei Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Miercurea Ciuc, începând cu data de 20 octombrie 2020 va fi obligatorie purtarea măştilor de protecţie pe teritoriul municipiului şi în spaţiile deschise, va fi interzisă organizarea evenimentelor culturale şi adunărilor publice, iar începând de miercuri va fi limitat numărul cumpărătorilor care pot fi prezenţi în acelaşi timp în magazine.
"Comitetul a hotărât, că începând de mâine, 20 octombrie purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie şi pe străzile municipiului. Restricţiile nu sunt valabile pentru localităţile componente (Harghita-Băi, Jigodin-Băi şi Ciba), dar sunt valabile pe întregul intravilan al reşedinţei de judeţ, pe spaţiile deschise, în străzi şi pieţe. Comitetul a hotărât şi despre interzicerea spectacolelor culturale, precum şi despre interzicerea organizării evenimentelor în spaţii publice (comemorări, defilări, demonstraţii etc.). Totodată, magazinele şi supermarketurile vor fi obligate să asigure implementarea şi controlarea unei limite privind numărul cumpărătorilor începând de 21 octombrie", precizează reprezentanţii Primăriei Miercurea Ciuc.
Pe parcursul ultimei săptămâni, în judeţul Harghita s-au înregistrat 590 de noi cazuri de COVID-19, faţă de 267 din săptămâna trecută, iar în municipiul Miercurea Ciuc a depăşit procentul de trei persoane infectate la 1.000 de locuitori.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
