Copiii din Marea Britanie au început să manifeste forme noi ale unei boli cu risc foarte mare de a deveni fatale. Simptomele observate sunt durerea de stomac și probleme cardiace care în aparență sunt legate de noul coronavirus, susține presa din Marea Britanie,   Copiii par a se confrunta cu o formă neobișnuită a unui sindrom de șoc toxic. Gravitatea acestor simptome a dus la necesitatea internării lor chiar și la terapie intensivă, minim un caz a avut nevoie de conectarea la un aparat special ce permite înlocuirea în totalitate a funcției plămânilor (ECMO), acesta fiind folosit doar în cazurile extrem de grave atunci când pacienții nu mai reușesc că respire.   Numărul total al acestor forme severe nu se cunoaște încă și se presupune că nu este foarte mare, dar reprezentanții Serviciului Național al Sănătății (NHS) au alertat toți medicii să fie foarte atenți atunci când se confruntă cu astfel de cazuri și să recomande internarea de urgență a micuților pacienți. Societatea de Terapie Pedriatică  (PICS) spune însă că este vorba de „un număr mic de copii la nivel național care par să se potrivească cu tabloul clinic descris în alertă”.  
Președintele NHS a publicat un articol în jurnalul medical prin care anunța această nouă problema care, se pare a început acum trei săptămâni. S-a observat o creștere a numărului cazurilor întâlnite la copii de vârste diferite ce se prezintă la medic cu simptome extrem de grave și au nevoie să fie transferați la terapie intensivă. Aceste cazuri au fost semnalate în spitalele din Londra, dar și în alte zone.   Boala a fost observată la copiii care s-au testat pozitiv pentru noul coronavirus, precum și la cei care nu au avut boala. Cazurile prezință simpotome asociate unui șoc toxic extrem de sever și simptome asociate bolii Kawasaki, parametrii din sânge fiind asociați unei infectări cu noul coronavirus.  
”Ne confruntăm cu o nouă problemă extrem de îngrijorătoare: fie sindromul inflamator asociat virusului Sars-CoV-2 se manifestă la copiii din Marea Britanie, sau ne confruntăm cu un nou virus, neidentificat incă, o infecție cu un anumit agent patogen. Simptomele cele mai răspândite au fost dureri abdominale severe, simptome ale unei disfuncții gastro-intestinale și probleme cardiace. Toate acestea s-au raportat la copiii testați pozitiv cu noul coronavirus, dar și la cei testați negativ prin intermediul tehnicii PCR”. Această scrisoare a fost trimisă tuturor medicilor pediatrii din țară și au fost sfătuiți să trateze cu seriozitate maximă aceste cazuri.   Profesorul Russel Viner, președintele Royal College a încercat să liniștească părinții reamintind că cei mici chiar dacă vor contracta virusul, nu vor manifesta forme severe. Numărul celor care se confruntă cu diverse complicații în urma infectării este relativ mic, ei fiind mai degrabă purtători inocenți ai virusului COVID.   ”Aceste noi cazuri ne-au ridicat o serie de probleme, am raportat această situație pentru a permite specialiștilor să cerceteze rezultatele obținute pentru a înțelege anumite particularități. Amintim că acest virus nu are manifestări severe în cazul în care este contractat de copii, dar dacă părinții consideră că au nevoie de un sfat medical, sunt îndemnați să se adreseze medicilor pediatrii”, a adăugat Viner.   Profesorul Adilia Warris, specialist în boli infecțioase pediatrice la Universitatea din Exeter, a adăugat: „Copiii au reprezentat până în prezent între 1% și 5% din cazurile diagnosticate de Covid-19, au adesea o formă mai ușoară decât adulții, iar decesele au fost extrem de rare”.   Medicul James Gill, lector onorific clinic la Warwick Medical School, a declarat că este prea devreme să se spună dacă există vreo legătură între „starea inflamatorie multi-sistem” descrisă în alerta NHS și Covid-19. „Deși este ușor să tragem concluzii care sugerează o conexiune cu Covid-19, nu există suficiente dovezi care să ateste că semnalul are vreo semnificație clinică”.   Cele mai multe cazuri provin din China. 5.6% din cei 2.143 de copii diagnosticaţi aici au manifestat simptome severe, având nevoie de oxigen, în timp ce 0.6 % dintre ei au necesitat îngrijire intensivă”.   Avertismentul spune că în ultimele trei săptămâni a existat o creștere aparentă a numărului de copii de toate vârstele care prezintă o stare inflamatorie cu mai multe sisteme care necesită terapie intensivă în Londra și în alte regiuni ale Regatului Unit.