Acesta consideră că nimic nu este sigur, deoarece cele mai mutle persoane sunt asimptomatice, apoi simptomatice, iar altele rămân așa pe tot parcursul îmbolnăvirii. În acest caz nu putem știi cine este infectat și cine nu.
„Nu cred că în România avem o contabilizare a cazurilor transmise de simptomatici și asimptomatici. Unele persoane sunt asimptomatice și apoi devin simptomatice, altele rămân asimptomatice pe tot parcursul infecției.
Cunosc cazuri care s-au îmbolnăvit de la asimptomatici, iar aceștia au fost descoperiți ulterior. Unii sunt internați asimptomatici, iar după o săptămână încep să aibă simptome”, a declarat Alexandru Rafila la România TV.
Totodată, acesta a vorbit și despre situația izolării. În opinia sa, izolarea este o idee foarte bună, care a fost aplicată în mai multe țări europene, dar cu consimțământul pacientului.



