money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Alimentele preambalate din UE vor avea inscripţionate obligatoriu pe ambalaj valorea energetică

Publicat la 29.09.2011, 20:12:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Alimentele preambalate din UE vor avea inscripţionate obligatoriu pe ambalaj valorea energetică

Consiliul Competitivitate, reunit joi la Bruxelles, a aprobat, fără dezbatere, un text de compromis menit a oferi garanţii că etichetele alimentelor au inscripţionate informaţiile esenţiale 'într-un mod clar şi lizibil', în urma unui acord cu Parlamentul European stabilit în a doua lectură, se arată într-un comunicat al Consiliului. Aprobarea în cadrul Consiliului înseamnă practic că noile reguli privind etichetarea alimentelor sunt adoptate, urmând să intre în vigoare la 20 de zile după publicare lor în Monitorul Oficial al UE, aşteptată la sfârşitul lunii noiembrie. Majoritatea noilor reguli vor deveni aplicabile la trei ani după publicarea lor.

Principalul obiectiv al noilor reguli este de a le permite consumatorilor să facă alegeri echilibrate şi mai sănătoase în privinţa regimului alimentar, se arată într-un comunicat al Consiliului.

Pentru a atinge acest obiectiv, alimentele preambalate trebuie să aibă în viitor inscripţionate pe ambalaj valoarea energetică şi cantităţile de grăsime, acizi saturaţi, carbohidraţi, proteine, zahăr şi sare. Ca principiu general, valoarea energetică şi cantităţile de nutrienţi vor trebuie exprimate la 100 de grame sau la 100 de ml, însă suplimentar pot fi indicate pe porţie. Citește mai mult pe www.agerpres.ro

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite