Darling a precizat ca va fi obligat sa-si revizuiasca previziunile economice in scadere, la prezentarea bugetului, pe 22 aprilie. "Este mai rau decat am crezut", a precizat el, subliniind, ca cifrele economiei britanice pentru primele trei luni ale anului nu sunt inca disponibile.
"Credem ca sunt proaste, deoarece, daca aruncam o privire la nivel mondial, nu putem spune altceva", a adaugat el. "Am crezut ca vom avea crestere economica in cea de-a doua parte a anului. Acum cred ca va trebui sa o atingem la sfarsitul anului sau la inceputul anului viitor; inainte nu avem cum sa vedem o crestere aici", a mai spus oficialul britanic.
Alistair Darling ar putea anunta pe 22 aprilie o contractie a economiei de 3% in 2009, care ar fi cel mai grav declin din 1945 si de trei ori mai rau fata de previziunile care figurau in pre-bugetul din noiembrie, potrivit The Sunday Times.
Intrebat despre cifrele vehiculate la televiziunea BBC, Darling a refuzat sa le confirme, dar a subliniat ca activitatea britanica de comert va fi foarte afectata de dificultatile economice intampinate de tarile din Asia. "Daca priviti la ceea ce se intampla, recesiunea inceputa in toamna anului trecut a fost mult mai intensa decat s-au asteptat oamenii din orice parte a lumii", a repetat el.


