Allianz-Ţiriac Asigurări ţinteşte o valoare a primelor brute subscrise de circa 410 milioane euro în acest an, în creştere cu 10,5% faţă de anul anterior şi atingerea unui profit net cel puţin egal cu cel afişat în 2007, a spus luni directorul general al Allianz-Ţiriac, Cristian Constantinescu.
În 2007, Allianz-Ţiriac Asigurări a afişat prime brute subscrise de 371 milioane euro, în creştere cu 17% faţă de anul anterior şi un profit net de 31,89 milioane lei faţă de 31,12 milioane lei în 2006.
"Profitul companiei pentru acest an ar putea fi peste cel bugetat, dar probabil vom avea unele probleme cu volumul de prime brute subscrise pe care l-am estimat", a menţionat Constantinescu. El a adăugat că "grupul Allianz nu este interesat în special de valoarea dată de cota de piaţă, ci mai ales de profit", adăugând că nu concepe strategii de creştere fără să ţintească şi profitul. În acest an, compania mizează mai ales pe segmentul de asigurări generale, auto, de bunuri şi clădiri.
Constantinescu a adăugat că afacerile companiei nu au crescut semnificativ în 2007 deoarece Allianz-Ţiriac s-a orientat mai ales către vânzarea de pensii private obligatorii şi facultative şi mai puţin spre segmentul de asigurări de viaţă.
El a menţionat că doreşte ca Allianz-Ţiriac să ajungă la o rată a profitului raportată la vânzări de cel puţin 5% în următorii ani.
Sursa: NewsIn
Allianz-Ţiriac ţinteşte afaceri de 410 milioane euro în 2008, mai ales din asigurări generale şi auto
Publicat la 12.05.2008, 11:23:38
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
