money.ro
Actualitatemoney.ro

Almunia pledeaza pentru mentinerea calmului pe pietele financiare

Publicat la 24.01.2008, 21:29:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Almunia pledeaza pentru mentinerea calmului pe pietele financiare
“Pietele cunosc estimarile pierderilor de pe urma crizei subprime si de aceea consider ca nu trebuie sa reactionam exagerat. Trebuie sa ne mentinem calmul”, a spus Almunia, citat de Reuters.

Declaratiile comisarului european vin pe fondul anuntului facut joi de banca franceza Societe Generale in legatura cu inregistrarea unor pierderi de 2 miliarde de euro determinate de criza creditelor ipotecare subprime din SUA, precum si a unor pierderi suplimentare de cinci miliarde euro cauzate de frauda produsa in cadrul diviziei sale de brokeraj.

Referitor la situatia Societe Generale, Almunia a declarat: “stiu ca traim intr-o perioada dificila, cunoastem estimarile pierderilor declansate de criza subprime”, adaugand ca “participantii de pe piata sunt nervosi, iar apetitul pentru risc s-a diminuat”, informeaza Reuters.

Prin urmare, impactul asupra cresterii economice din zona euro se va observa in estimarile de luna viitoare, care, se asteapta Almunia,vor fi revizuite usor in scadere, de la 2,2 procente, cat sunt in prezent.

“Stim ca riscurile asociate cresterii s-au marit. Cu toate acestea, trebuie sa facem fata si presiunilor inflationiste”, a anuntat Almunia, sustinand ca aceasta situatie va duce la “scaderea previziunii de crestere pentru 2008, dar nu intr-un mod substantial”.
Comisarul European s-a aratat totusi optimist cu privire la succesul gestionarii socului, mizand pe faptul ca economia europeana are baze solide pentru a face fata situatiei.

Almunia a aparat pozitia Bancii Centrale Europeane (BCE) cu privire la dobanda de referinta si a declarat ca s-a actionat deja, rapid si sanatos, pentru a calma presiunea bancara. In conditiile in care se concentreaza asupra inflatiei, rolul BCE este mult mai complex, in comparatie cu cel al Fed, care a operat saptamana aceasta cea mai mare reducere a dobanzii de politica monetara din ultimii 20 de ani, este de parere Almunia, citat de Reuters.

Franarea inflatiei, ca principal scop al BCE, a fost sustinuta, la Davos, si de catre presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, si de catre guvernatorul Bancii Centrale a Angliei, Mervyn King.

Oficialii BCE au mentinut dobanda de referinta din zona euro la 4 procente si au discutat chiar posibilitatea majorarii ei in conditiile accelerarii inflatiei, in ciuda problemelor de pe pietele financiare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite