”Plecarea a trei vapoare este planificată mulţumită muncii intense a Centrului de Coordonare Comună”, a anunţat Hulusi Akar, fără să precizeze portul din care pleacă navele.
O primă încărcătură de cereale, exportată de către Ucraina după invazia rusă, la 24 februarie, a plecat din portul Odesa luni.
În urma unei prime inspecţii - efectuată de către experţi turci, ruşi şi ucraineni - în largul Istanbului, miercuri, cargoul şi-a continuat drumul către Liban.
Această inspecţie a marcat sfârşitul unei ”faze de testare” a operaţiunilor de implementare a Acordului de la Istanbul, semnat în iulie, împotriva unei crize alimentare mondiale, a subliniat miercuri secretariatul Centrului de Coordonare Comună (CCC).


