Altos Labs, un startup apărut acum trei ani, promite să atace unul dintre cei mai vechi „dușmani” ai omenirii: îmbătrânirea. Finanțat cu peste 3 miliarde de dolari – printre susținători fiind menționat și Jeff Bezos – proiectul reunește laureați Nobel și pionieri ai medicinei regenerative, toți având același obiectiv: să redea celulelor umane tinerețea pierdută și, odată cu ea, rezistența la boli și traumatisme.
Altos Labs - primele rezultate
Dacă la început progresul era prezentat doar prin comunicate spectaculoase, astăzi apar studii publicate în reviste științifice de prestigiu. În ele se conturează scenariul unui viitor în care organismul ar putea fi „reprogramat” celular, astfel încât ADN-ul să rămână tânăr. Iar inteligența artificială este văzută ca un instrument esențial în acest proces.
Totul pornește de la descoperirea lui Shinya Yamanaka, laureat Nobel, care a arătat că celulele pielii pot fi readuse la o stare asemănătoare celor embrionare. Biologul Juan Carlos Izpisua Belmonte, acum la Altos, a dus ideea mai departe: prin experimente pe șoareci a demonstrat că se pot obține semne clare de întinerire. Problema? Excesul de reprogramare declanșa tumori.
De aceea, echipa condusă de Wolf Reik, în Marea Britanie, încearcă acum să descifreze „ceasul transcripțional” – mecanismul intern care controlează activarea genelor. Dacă va putea fi reglat, celulele ar putea întineri fără riscul cancerului.





