Ambasadorul Federației Ruse la București a fost chemat joi la Ministerul Afacerilor Externe, ca să i se comunica poziția de condamnare de către România a violării spațiului aerian al Poloniei de către drone rusești, în cursul nopții de 9 spre 10 septembrie.
Ambasadorul Federației Ruse la București, convocat la MAE
„Din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat astăzi, 11 septembrie 2025, la sediul Ministerului Afacerilor Externe pentru a i se comunica poziția de condamnare fermă, de către România, a violării spațiului aerian al Poloniei de către drone rusești, în cursul nopții de 9/10 septembrie 2025. Partea română a subliniat că, prin gravitate, implicații și anvergură, respectivul incident reprezintă o escaladare fără precedent, precum și o amenințare la adresa securității cetățenilor unui stat Aliat și partener strategic al României. Acest incident ilustrează încă o dată consecințele ample, severe, ale războiului de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei asupra stabilității regionale și a securității europene”, se precizează într-un comunicat transmis de MAE către AGERPRES.
Totodată, oficialii români au reamintit diplomației ruse despre atacurile anterioare lansate de forțele ruse asupra unor ținte ucrainene situate în apropierea graniței cu România.
„A fost subliniat din nou caracterul iresponsabil al acestor atacuri, care afectează securitatea națională și stabilitatea în regiunea mai largă a Mării Negre și imperativul respectării suveranității și a dreptului internațional la gurile Dunării”, precizează MAE.






