money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Ambasadorul ungar: Românii şi ungurii preferă SUA pentru că au primit lecţii dure de la Occident

Publicat la 11.12.2009, 19:57:16

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ambasadorul ungar: Românii şi ungurii preferă SUA pentru că au primit lecţii dure de la Occident
Ozskar Fuzes, ambasadorul Ungariei în România, a participat vineri la un seminar organizat de Institutul European al României şi a vorbit despre modul în care ţara sa s-a reorientat în spaţiul de securitate european după căderea Cortinei de Fier.

"După schimbarea de regim din Ungaria, am început să discutăm despre strategia geopolitică şi despre securitate. Principalul punct de pornire a fost, desigur, recâştigarea locului nostru în Occident. Nu ştiam exact ce înseamnă acest lucru dar am dorit stabilirea unui sistem de relaţii cu Europa de Vest, pentru a ne întoarce acolo unde ne este locul, în Occident", a evidenţiat el.

Fuzes a atras atenţia că o primă opţiune ar fi fost în anii '90 neutralitatea. "Privind înapoi la acele timpuri, cred că dacă nu ar fi existat conflictul din fosta Iugoslavie, am fi optat pentru neutralitate. Dar lucrurile s-au întâmplat altfel şi problema a fost decisă la începutul anilor 1990,  în sensul că Ungaria are nevoie să intre în NATO cât mai repede cu putinţă. Dacă Ungaria are nevoie să intre în NATO cât de repede înseamnă că avem nevoie de un furnizor de securitate. Cine putea, cine dorea să fie furnizorul de securitate al unei ţări care tocmai ieşise din comunism? Căutam un şef, un frate mai mare. Dar ne-am dat seama că nimeni nu vrea să fie şeful sau fratele mai mare al Ungariei, nici Franţa, nici Germania. Lucrul decisiv pentru opţiunea noastră de aderare a fost articolul 5. Articolul 5 a devenit foarte important când am văzut problemele care se amplificau şi escaladarea conflictului din fosta Iugoslavie", a explicat ambasadorul ungar.

În acest context, diplomatul a explicat de ce consideră că ţările din această regiune a Europei au avut de învăţat o lecţie grea şi dură şi de ce au ajuns să se bazeze pe SUA mai mult. "Pe măsură ce problema a devenit tot mai dificilă şi cu decizii tot mai greu de luat, am remarcat că Europa Occidentală - oricum am numi-o, UE sau triunghiul Franţa -Germania-Marea Britanie -, nimeni nu a putut avea o contribuţie determinantă la rezolvarea conflictului din fosta Iugoslavie. A fost o lecţie grea şi dură. Începând de la problemele din Croaţia şi până la Bosnia-Herţegovina sau Kosovo, au fost o lecţie de istorie de învăţat, şi anume că există o lipsă de determinare, de resurse şi, uneori, a unui mod de gândire decent din partea Europei Occidentale", a spus Oszkar Fuzes.

"Această conjunctură a fost motivul decisiv pentru care am ajuns în situaţia de a ne baza pe SUA poate puţin mai mult decât era cazul. Nu vorbesc despre România, ci de spre Ungaria. Dar înţeleg categoric declaraţiile românilor care subliniază importanţa unei legături strânse cu SUA. Pentru că noi, cei din Europa de Est- sau mai bine zis din fosta Europă de Est, din Europa Centrală - avem nişte lecţii destul de dure primite de la Occident", a mai adăugat ambasadorul Budapestei.

Fuzes a dezvăluit şi care este principala strategie de securitate a ţării sale. "Ungaria vrea să aibă un mediu de securitate cât se poate de stabil în vecinătate şi am înţeles că pentru Ungaria cea mai sigură cale spre securitate este să aibă vecini cât se poate de prietenoşi. Ştiu că sună foarte simplist dar aceasta este strategia ungară de securitate: de a avea cei mai prietenoşi vecini cu putinţă. De ce? În primul rând pentru că avem o istorie complicată cu vecinii, căreia trebuie să-i punem capăt. Şi trebuie să începem o istorie nouă. Sună a slogan dar nu este un slogan, este intenţia reală a Ungariei. În al doilea rând, deoarece ca rezultat al acestei istorii, Ungaria are foarte mulţi cetăţeni care locuiesc în statele vecine. Şi, desigur, cel mai important aspect al politicii de securitate al Ungariei este să aibă grijă de aceştia", a subliniat ambasadorul.

Totodată, el a explicat şi ce riscă ţările care se află între Germania şi Rusia. "Vă rog să nu mă ascultaţi acum în calitate de ambasador, pentru că vreau să vorbesc acum de Rusia şi Germania. Întreaga istorie a Ungariei dar şi istoria Europei Centrale şi de Est arată că pentru ţările care sunt situate între Rusia şi Germania există două mari pericole. Unul este când ruşii şi germanii se bat, când sunt în război. Celălalt este când sunt prea buni prieteni şi sunt prea apropiaţi", a atras el atenţia, spunând că această consideraţie este valabilă şi pentru Slovacia, Cehia, Serbia şi România.

"Deci avem de-a face cu această problemă. Dar nu avem suficientă forţă, nu suntem suficient de bogaţi, nu suntem suficient de puternici. Ce să facem? Cu Germania este puţin mai simplu pentru că este parte a UE şi NATO. Când vorbim despre semnificaţiile de securitate ale faptului de a te afla între Rusia şi Germania, trebuie ţinut cont de politica energetică. Ungaria depinde 90% de energia rusească. Iar acest lucru nu se va schimba cel puţin în următorii 20 de ani, chiar şi cu Nabucco sau South Stream. Este un fapt. În cele din urmă am înţeles că a fi parte din Vestul Europei şi a fi membru al familiei Europei occidentale nu înseamnă că în Europa occidentală ei se vor gândi la noi ca parte a Occidentului. Deci trebuie să ne bazăm pe alţi prieteni, pe prietenii şi vecinii din fosta Europă de Est - România , Slovacia, Cehia Polonia", a conchis el.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite