Inspectorii veterinari au aplicat amenzi de 37.000 de lei, pentru nerespectarea legislaţiei privind produsele medicinale veterinare, în urma controalelor efectuate în perioada 27-1 decembrie, în opt judeţe din ţară şi în Bucureşti.
În judeţul Dolj au fost efectuate şase controale privind respectarea legislaţiei privind produsele medicinale veterinare. Pentru comercializarea produselor destinate nutriţiei animale în alte locuri decât cele autorizate au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.000 de lei la depozite farmaceutice. Pentru nerespectarea reglementărilor privind producerea şi comercializarea produselor medicinale de uz veterinar a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei unei farmacii veterinare.
De asemenea, au fost emise două ordonanţe de suspendare a activităţii la două puncte farmaceutice veterinare pentru nerespectarea regimului de eliberare a produselor medicinale veterinare.
În judeţul Olt, pentru nerespectarea regimului de eliberare a produselor medicinale veterinare a fost emisă o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii unui punct farmaceutic veterinar şi s-au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.000 de lei unei ferme de creştere păsări şi unui depozit farmaceutic veterinar.
Inspectorii veterinari au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei unui punct farmaceutic veterinar, pentru funcţionare fără aprobare sanitară veterinară, în judeţul Ialomiţa. De asemenea, s-a dat o amendă în valoare de 1.000 de lei unei ferme de creştere a păsărilor, întrucât condiţiile de depozitare a produselor medicinale veterinare erau necorespunzătoare şi o amendă în valoare de 2.000 de lei la o fabrică de nutreţ combinat, pentru neexecutarea acţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.
În judeţul Mehedinţi a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 4.000 de lei, iar în judeţul Ilfov a fost aplicată o sancţiune contravenţionala în valoare de 2.000 de lei unei ferme de creştere păsări, pentru nerespectarea cerinţelor minime de biosecuritate.



