Ana Birchall primește puteri depline în relația cu UE
Publicat la 27.01.2017, 12:08:23
Potrivit hotărârii, o serie de atribuții importante ale MAE, condus de Teodor Meleșcanu (ALDE) vor fi transferate către minstrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall (PSD). Astfel, proiectul de hotărâre stiuplează că „sistemul naţional de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene este condus de ministrul delegat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe”. De asemenea, ministrul delegat pentru afaceri europene coordonează procesul de elaborare, adoptare şi promovare a poziţiilor naţionale care vor fi promovate de autorităţile române în negocierile din cadrul instituţiilor Uniunii Europene şi structurilor de lucru ale acestora.
O altă atribuție este aceea de a transmite poziţiile României adoptate prin mandate sau mandate generale către Reprezentanţa permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană. Ministrul delegat pentru afaceri europene prezidează reuniunile şi asigură activitatea executivă şi de secretariat a Comitetului de coordonare, inclusiv stabilirea agendei de lucru, şi urmăreşte îndeplinirea deciziilor stabilite de acesta. De asemenea, Ana Birchall monitorizează şi informează instituţiile cu atribuţii în procesul de gestionare a afacerilor europene cu privire la activitatea Parlamentului European, inclusiv din perspectiva poziţiilor naţionale promovate la nivelul instituţiilor Uniunii Europene.
Pregătirea președinției UE
Același ministru colaborează cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în aspecte legate de impactul politicilor europene asupra procesului de gestionare a fondurilor europene. De asemenea, ministrul delegat sprijină activitatea Consiliului interministerial pentru finalizarea negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual -al Uniunii Europene -, prin corelarea fundamentărilor și soluțiilor tehnice ale Consiliului cu direcțiile de politică externă și de politică generală europeană și națională;
In plus, Birchall va coordona complexul proces de pregătire şi exercitare a preşedinţiei rotative a UE, pe care România o va deţine în primul semestru al anului 2019.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
