În primele şase luni din 2009, 1.842 de societăţi comerciale au fost suspendate pentru neutilizarea caselor de marcat.
"Neemiterea bonului fiscal pentru operaţiunile comerciale efectuate de către agentul economic constituie contravenţie, potrivit OUG 28/1999 republicată, se sancţionează cu amenzi cuprinse între 8.000 şi 40.000 lei şi atrage după sine suspendarea activităţii societăţii pentru o perioadă de trei luni", se menţionează în comunicatul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
De asemenea, ANAF aminteşte agenţilor economici că neîndeplinirea obligaţiei de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale constituie contravenţii sau, după caz, infractiuni. De asemenea, în această categorie mai intră emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi neintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative, se mai arată în comunicat.
Potrivit legii, clienţii trebuie să solicite şi să păstreze bonurile fiscale asupra lor până la părăsirea unităţii de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, în vederea prezentării lor la un eventual control.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Finanţelor Publice (MFP). În cadrul ANAF se organizează şi funcţionează Gardă Financiară, Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), direcţiile generale ale finanţelor publice (DGFP) judeţene, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC).
ANAF: Numărul firmelor suspendate pentru neutilizarea caselor de marcat a crescut cu 92%
Publicat la 25.07.2010, 13:17:55
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Motorina va rămâne scumpă în 2027 datorită deficitului global de rafinare
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
