Aceste măsuri au fost luate în vederea preîntâmpinării perturbării activităţii administraţiilor financiare, precum şi pentru a urgenta procesul de rearondare a contribuabililor la noile administraţii competente, iar transferul tuturor informaţiilor necesare să se efectueze în condiţii optime, astfel încât, începând cu data de 5 iulie, toate administraţiile financiare să funcţioneze la standardele stabilite prin procesul de reorganizare, se arată într-un comunicat transmis redacţiei.

 

Activitatea de încasări şi plăţi desfăşurată prin unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului va funcţiona normal, potrivit programului de lucru, menţionează ANAF.

 

ANAF a anunţat luni că activitatea la ghişeele tuturor administraţiilor financiare şi direcţiilor generale ale finanţelor publice care lucrează cu publicul va fi oprită în perioada 30 iunie, ora 12.00 - 5 iulie, ora 8.30, ca urmare a procesului de reorganizare a instituţiei.

 

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a declarat la începutul lunii iunie că peste 2.000 de angajaţi vor pleca din agenţie, dintre care 700 din Autoritatea Naţională a Vămilor, 300 din cadrul Gărzii Financiare, iar restul din structuri ale administraţiilor financiare din ţară.

 

"Criteriile de disponibilizare sunt profesionale, nu sociale. Acum sunt 34.027 de posturi şi rămân după restructurare 29.100, adică sunt eliminate 4.927 de posturi. Practic, 2.000 de angajaţi vor pleca acasă. Vor fi desfiinţate 550 posturi de conducere, pentru a se ajunge la 12 şefi la 1.000 de angajaţi", a spus Blejnar.

 

Cei care vor fi diponibilizaţi nu vor primi salarii compensatorii, lista cu plecările salariaţilor urmând să fie stabilită în 45 zile la Garda Financiară şi 60 zile la Vamă.